Observator » Ştiri sociale » Muzică și narcotice: DJ români suspectaţi de trafic de droguri

Muzică și narcotice: DJ români suspectaţi de trafic de droguri

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 08.10.2015, 16:25 | Modificat la 08.10.2015, 17:02

Dj-ii au fost luaţi la ochi de procurori

Dj-ii din Cluj Napoca au fost luaţi la ochi de procurori. Nu pentru muzica pe care o pun în cluburile din oraş, ci pentru că ar fi avut un al doilea job, în paralel, unul cât se poate de ilegal. Nouă tineri sunt suspectaţi că ar fi vândut droguri de risc şi mare risc clienţilor localurilor în care lucrau. 

Casele celor nouă tineri suspectaţi de trafic de droguri au fost percheziţionate în această dimineaţă de procurorii DIICOT şi Poliţiştii de la Crimă Organizată. Cei vizaţi de anchetă au fost apoi ridicaţi în baza unor mandate de aducere şi duşi la audieri la sediul DIICOT Cluj. În funcţie de rezultatul audierilor, este posibil ca procurorii să ceară mandate de reţinere pentru cei implicaţi. Tinerii cu vârste cuprinse între 22 şi 36 de ani lucrează în cluburile din oraş ca DJ şi sunt suspectaţi că ar fi vândut clienţilor localurilor în care activează o gamă largă de droguri, cum ar fi cannabis, haşiş, amfetamine, ecstasy, LSD, SPEED, precum şi ciuperci halucinogene.