Cluj: o cursă nebună a unui şofer băut a băgat în spital un tânăr de 17 ani
O cursă nebună a unui şofer băut a băgat în spital un tânăr de 17 ani. Accidentul de circulaţie s-a produs azi-noapte pe o şosea din Cluj. Martorii spun că, de pe scaunul din dreapta, adolescentul şi-ar fi îndemnat prietenul să calce cât mai tare acceleraţia.
O cursă nebună a unui şofer băut a băgat în spital un tânăr de 17 ani. Accidentul de circulaţie s-a produs azi-noapte pe o şosea din Cluj. Martorii spun că, de pe scaunul din dreapta, adolescentul şi-ar fi îndemnat prietenul să calce cât mai tare acceleraţia.
Ora 4, azi-dimineaţă. Pe drumul din comuna clujeană Mintiu Gherlii, băut, şoferul ar fi ascultat îndemnul prietenului de pe scaunul din dreapta, un tânăr de 17 ani. A apăsat puternic pedala de acceleraţie. Cursa nebună s-a încheiat violent într-un cap de podeţ.
Şoferul de 20 de ani a pierdut practic controlul volanului. De pe partea dreaptă a şoselei, a acroşat o autoutilitară, care era parcată. Apoi, maşina a lovit o alta, de pe sensul opus de mers. De acolo a ajuns într-un gard de beton. În impact a fost ruptă şi o teavă de gaz. Dar maşina încă nu se oprise. În cale a mai lovit violent şi plugul unui tractor. Cursa nebună s-a terminat doar în capătul de podeţ.
Pasagerul de pe scaunul din dreapta a fost dus de urgenţă la spital. Acolo a ajuns şi şoferul. La testarea cu etilotestul, poliţiştii au descoperit că acesta consumase băuturi alcoolice. Aparatul a indicat valoarea de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă în acest caz. Din cauza stării grave, prietenul şoferului a fost transferat în această dimineaţă de la spitalul din Gherla în Cluj-Napoca.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰