Codul galben de ninsori şi viscol s-a prelungit în 26 de judeţe!
ANM a emis o nouă avertizare de cod galben de ninsori şi viscol, valabilă de luni de la ora 11:00 până marţi la ora 10:00 în 26 de judeţe, unde va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră.
În intervalul menţionat va ninge la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane şi local în Transilvania. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 l/mp, informează Mediafax.
În zona de munte, vântul va avea rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste ajung până la 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge viteze de 80 km/h, viscolind ninsoarea pe arii restrânse în nordul Moldovei.
În Crişana, vestul Transilvaniei şi local în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie şi lapoviţă favorizând apariţia poleiului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰