În era tehnologiei, piaţa se face online. Iar agricultorii care livrează acasă coşul cu legume bio au mare succes
Dacă n-ai timp să mergi la piaţă, vine piaţa la tine! Pe internet, curg comenzile de trufandale, proaspăt culese şi livrate direct la domiciliu.
Dacă n-ai timp să mergi la piaţă, vine piaţa la tine! Pe internet, curg comenzile de trufandale, proaspăt culese şi livrate direct la domiciliu. Agricultorii ţin pasul cu tehnologia şi au invadat piaţa online. Şi nu duc lipsă de clienţi, chiar dacă un coş cu legume bio ajunge să coste dublu faţă de preţul de tarabă.
Putem primi la uşă un pachet plin cu trufandale proaspete: ridichi, salată, morcov şi ardei, direct de la producător, cu certificat BIO. Toate, abia culese dintr-o seră de la marginea Capitalei. De acolo, pleacă săptămânal o sută de astfel de pachete.
Vlad Desculţu, antreprenor: "Avem kale, salată, ceapă, spanac aici, urmează să se facă, rucola. şi păstrate din toamna radacinoase, morcovi, ţelina. Pe langa gustul pe care il au, ele sunt ecologice, nu se foloseşte nicio substanţă chimică în producţia lor."
Clienţii studiază oferta pe Internet, adaugă produsele în coşul virtual şi a doua zi legumele sunt la uşă. După ce le culeg din solarii, micii producători le cântăresc, le ambalează şi le pregătesc pentru livrare.
Clienţii recunosc că preţurile sunt aproape duble faţă de tarabele de la piaţă, dar cu toţii spun că merită.
Roxana, clientă: "E importantă comoditatea pentru mine, am o fetita de 3 ani, e mai usor sa comand online. Încerc sa fiu foarte atenta la ce cumpar, daca merg in piata, am observat ca, din pacate, totdeauna pun chimicale, sa le ingrase, sa le inroseasca, e foarte greu sa stiu care sunt cu adevarat sanatoase si care nu."
Pe internet, o salată verde ajunge la 6 lei bucata, o legătură de ceapă se vinde cu 5 lei, iar un kilogram de roşii bio costă peste 14 lei. Ca să comanzi online, trebuie să pui în coş produse de cel puţin 50 de lei. Doar la comenzile mai mari de 150 de lei, transportul este gratuit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰