Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Comuna fruntaşă la asistaţi social. Reacţia unui tânăr de 27 de ani, întrebat de ce nu a muncit niciodată

Guvernul a schimbat foaia: românii care trăiesc din ajutoare sociale şi refuză un loc de muncă pierd banii de la stat, pentru cel puţin un an. Oficialii de la Bucureşti se laudă că, în ultimii 10 ani, numărul beneficiarilor de ajutoare sociale s-a redus drastic, de la 400 de mii la 150 de mii. În unele sate ale ţării, realitatea bate statistica.  

de Cristina Oprea

la 04.11.2022 , 19:58

Comuna Catane, judeţul Dolj. Garduri înalte din fier forjat cu sigle aurite şi căruţe pe străzi. Localnicii se ceartă pe cine ar trebui să strângă gunoaiele de pe străzi.

''Socialul trebuia să facă curăţenie acolo. 

Te interesează pe tine de ce face lumea... Vezi-ţi de treaba ta! 

Vezi și

Le dă social, tată, degeaba.''

Pe acelaşi subiect

Comuna fruntaşă la asistaţi social

Comuna este fruntaşă la persoane fără ocupaţie. Mulţi trăiesc din ajutorul social. Se plâng că nu găsesc locuri de muncă şi că de la o anumită vârstă nimeni nu te mai angajează.

''Ce vârsta aveţi?

27 de ani

Şi aţi lucrat până acum vreodată?

Aici la noi? N-am lucrat. Nu avem locuri de muncă. Unde să lucrăm?

La Craiova sau în altă parte aţi căutat?

Păi n-am căutat că e foarte departe.'' 

''Cum vă descurcaţi, aveţi bani?

Nu. Nu avem, de unde să avem.'' 

''Dumneavoastră cu ce vă ocupaţi?

Cu nimica. Acas'.

Ce vârstă aveţi?

39.

Nu aţi lucrat niciodată? 

Am căutat. Dacă nu găsim, unde să mergem?''

''Am 54 de ani. Când aud de vârstă, nu se poate. Caută numai din ăştia, tineret.

Aveţi vechime?

Da.

Ce vechime aveţi?

Aproape 25 de ani.''

În tot acest timp, piaţa muncii se confruntă cu o criză de personal. Puține și neatractive pentru cei fără ocupație, locurile de muncă disponibile la ANOFM rămân vacante chiar şi luni de zile. O mie sunt disponibile acum în Dolj. În timp ce numărul celor care încasează ajutor social se apropie de 10 mii de persoane. 

O realitate care de la Bucureşti se vede diferit. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, ministrul Muncii se laudă cu cifrele care îi dau curaj. 

''Mai puţini asistaţi social. Deși lupta cu sărăcia nu este ușoară și uneori pare că este în zadar, cifrele ne dau curaj: Dacă în anul 2011 aveam 400.000 de beneficiari de ajutor social, astăzi am ajuns la 150.000 și vreau să le mulțumesc tuturor celor care lucrează neobosit, zi de zi, pentru a-i scoate pe semenii lor din sărăcie.''

Cei mai mulţi beneficiari sunt în Dolj, Buzău, Teleorman şi Vaslui.  Cum a scăzut totuşi numărul românilor care trăiesc din ajutor social? Explicaţia oficială: fie oamenii şi-au găsit loc de muncă, fie au decedat.  De curând însă s-a schimbat şi legea: cei care refuză un loc de muncă găsit de agenţia de ocupare a forţei de muncă, pierd ajutorul social. Mai mult, oamenii vor trebui meargă din șase în șase luni să-şi caute de lucru. Cei care nu se conformează, pierd banii de la stat. 

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Comuna fruntaşă la asistaţi social. Reacţia unui tânăr de 27 de ani, întrebat de ce nu a muncit niciodată