Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Criză de creșe în Cluj-Napoca, 1.000 de copii nu au prins loc anul acesta

Fără creşe de stat la care să-şi lase copiii, părinţii din oraşele mari se confruntă cu o situaţie care pare fără ieşire. Pot alege unităţi private, dar nu toată lumea îşi permite. Pot lăsa copiii cu bunicii, dar nu toată lumea îi are, sau cu bonele, atunci când pot găsi una. La Cluj, anul acesta, 1.000 de copii nu au prins un loc la creşă. Autoritățile locale promit ca vor rezolva problema şi vor construi alte 3 creșe. Până atunci, însă, fiecare se descurcă aşa cum poate.

de Redactia Observator

la 23.07.2021 , 14:34

Anul acesta, în Cluj-Napoca şi împrejurimi, 61 la sută dintre copiii înscrişi nu au prins un loc la creşă. O problemă pentru părinţii care se trezesc fără soluţie. Şi, uneori, aşteaptă până în ultima clipă telefonul salvator. Iar alţii nici nu au mai încercat să înscrie copiii la o creşă de stat. "Eu m-am organizat din timp și am luat legătură cu creșa încă de la începutul anului și atunci am discutat și am dat și avansul. Am dat la creșă privată pentru că știam că pe baza punctelor nu aveam nicio șansă să întru la stat", ne-a spus o mamă.

În plus, pandemia şi-a pus şi ea amprenta. Grădiniţele şi creşele nu mai pot înscrie copii peste limita de locuri, aşa că mulţi părinţi nu au cu cine să-i lase. Autorităţile locale spun însă că, în ultimii ani, au făcut tot posibilul să rezolve problema. 

Cum speră autoritățile din Cluj-Napoca să rezolve problema

Vezi și

Emil Boc primar Cluj-Napoca: Am triplat locurile din creșă, avem încă două în construcție și încă trei în pregătire. Noi acordăm ajutor de până la 800 de lei pentru plata bonelor. 

Adriana Cristian, consilier local: Avem multe cartiere noi în care nu există nicio creșă. Avem zone noi  care nu au în acest moment nicio creșă. Toți copiii aceștia vin și aglomerează cartierele vechi.

996 de copii nu au avut un loc anul acesta în creşele de stat din Cluj-Napoca. Noile creşe ar mai acoperi aproximativ 180 de locuri în momentul în care vor fi gata. Iar situaţia este similară în majoritatea oraşelor mari. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Criză de creșe în Cluj-Napoca, 1.000 de copii nu au prins loc anul acesta