Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum va arăta vacanța pe litoral în 2020

Cu prânzul sau cina aduse direct în camera de hotel şi cu maximum trei persoane în jurul mesei, când ieşim la terase. Aşa ar putea să arate vacanţele la mare de anul acesta, în contextul epidemiei de coronavirus.

de Redactia Observator

la 02.05.2020 , 15:35

  • Hotelierii se aşteaptă la impunerea unor restricţii.
  • Turiştii ar putea să mănânce în camere.

În aşteptarea turiştilor, hotelierii au, însă, o altă problemă. Să găsească suficienţi angajaţi şi să-i antreneze la timp pentru aplicarea noilor reguli.

Un lucru este cert. Pandemia va îmbrăca vacanţa pe litoral în haine noi. Turiştii, odată cazaţi la hotel, s-ar putea să nu mai ia masa la restaurant, ci în camere.

Cristiana Bârcu, manager hotel: Asteptam sa vedem care vor fi masurile dupa data de 15 mai pentru a vedea cum le putem implementa in hotelurile noastre. Servirea in regim room-service este o varianta.

Vezi și

Iar pentru asta este nevoie de un număr şi mai mare de angajaţi. O problemă pentru patorni, care şi aşa se confruntau cu ''tradiţionala'' criză de personal.

Razvan Dobre, hotelier: In functie de ce hotarasc autoritatile legat de siguranta cazarii clientilor in hotel, trebuie sa luam in calcul sa angajam personal suplimentar pentru a putea face fata tuturor regulilor.

Levent Beghim, proprietar hotel: Noi ne-am pastrat angajatii. Dar, cu siguranta, incepand din iunie, cand va incepe cu adevarat sezonul, vom avea nevoie de un surplus de personal.

Hotelierii se aşteaptă la impunerea unor norme de igienă mult mai drastice decât până acum. Pe deasupra, va trebui musai respectată distanţarea socială.

Ei cred că se va păstra ''regula de trei''. În plus, va fi nevoie şi de oameni care să vegheze dacă măsurile sunt respectate de turişti.

Cristiana Bârcu, manager hotel: Cu siguranta, va trebui sa facem mai multe modificari decat cele obisnuite pentru aceasta perioada. In primul rand, trebuie suplimentat numarul de personal pe zona de restaurant pentru ca acolo va fi cea mai mare provocare pentru toate unitatile hoteliere, dar si zona de supraveghere pentru ca trebuie sa fim mult mai atenti la tot ce se intampal in hotel.

Chiar dacă nu se ştie exact când se va da startul sezonul estival, hotelierii îşi fac planuri şi se pregătesc pentru deschidere. Nu-şi fac însă speranţe că vor câştiga ca în alţi ani, dar sunt aproape convinşi că vor reuşi să-şi menţină afacerile pe lina de plutiere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Cum va arăta vacanța pe litoral în 2020