Observator » Ştiri sociale » Curăţenia în exces ne trimite direct la medic

Curăţenia în exces ne trimite direct la medic

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.03.2014, 19:39 | Modificat la 25.03.2014, 20:46

Cu rafturile pline ochi de produse care promit o igienă intimă corectă, ajungem să ne facem mai mult rău decât bine.

 Gelurile, prafurile şi ceaiurile moştenite de la bunica sunt vinovate pentru o serie lungă de infecţii şi de boli. Mai grav este că şi farmaciştii încurajează folosirea lor.

Tot ce se vinde e bun vândut. Nu contează nici cum se foloseşte, nici sfaturile medicilor. Mai ales când produsul nu are nevoie de reţetă.

Aşa se face că gelurile, sprayurile şi ceaiurile intime sunt atât de răspândite încât nimeni nu se mai întreabă care este limita folosirii lor. Iar când dau de necaz, femeile evită să vorbească.

Articolul continuă după reclamă

Folosirea excesivă a gelurilor şi emulsiilor intime ne poate deregla organismul. Odată stricat echilibrul, drumul duce inevitabil la medicul ginecolog, căci numai un tratament avizat mai poate repara greşeala.

Dacă totuşi nu putem renunţa la confortul oferit de gelurile de curăţare, medicii acceptă un compromis: produsele pentru bebeluşi, fără parfum şi fără coloranţi.

Pe acelaşi subiect