Antena Meniu Search
x

Doi tineri au fost loviţi în plin de un taximetru, pe o trecere de pietoni din Capitală

Doi tineri au fost la un pas să-şi piardă viaţa, pe o trecere de pietoni din Capitală. Băiatul şi fata au traversat pe culoarea verde a semaforului, când un taximetru în viteză i-a luat pe capotă şi i-a aruncat câţiva metri.

Vezi și

O ambulanţă a plecat în grabă cu cei doi tineri la spital. Erau conştienţi, dar au avut nevoie de gulere cervicale când medicii i-au întins pe targă. Câţiva trecători au văzut cum maşina i-a lovit pe amândoi.

Dovadă stă parbrizul spart al taximetrului. Imediat după impactul violent, martorii au sunat la 112 şi au rămas lângă victime. Tânărul se afla în stare mai gravă.

Taximetristul se grăbea la o cursă şi nu era atent la semafor când cei doi pietoni i-au apărut în cale. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » Doi tineri au fost loviţi în plin de un taximetru, pe o trecere de pietoni din Capitală