Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebeluş de o săptămână din Harghita, dus la spital după ce casa în care se afla a luat foc

Un bebeluş de doar o săptămână, alături de un adolescent de 16 ani şi o tânără de 21 ani au fost transportaţi la spital cu suspiciune de intoxicare cu fum, după ce un incendiu a izbucnit marţi dimineaţa la locuinţa în care se aflau.

de Redactia Observator

la 14.02.2017 , 10:26

Un bebeluş de doar o săptămână, alături de un adolescent de 16 ani şi o tânără de 21 ani au fost transportaţi la spital cu suspiciune de intoxicare cu fum, după ce un incendiu a izbucnit marţi dimineaţa la locuinţa în care se aflau.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că pompierii au fost alertaţi marţi dimineaţa că a izbucnit un incendiu, cu acumulare de fum, la o casă din satul Ineu, comuna Cârţa. Imediat, la faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri  şi o ambulanţă din oraşul Bălan. Ambulanţa a preluat un băiat de 16 ani, care prezenta semne de intoxicare cu fum şi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc.

Ulterior, s-a dovedit că în respectiva locuinţă locuiau şapte persoane, unele dintre ele plecând la rude după ce a izbucnit incendiul. Drept urmare, în decurs de două ore, ambulanţa a mai fost solicitată pentru preluarea unei fete de 21 de ani, care prezenta semne de intoxicare şi a unui bebeluş de o săptămână, alături de mama sa, care a dorit să fie sigură că micuţul nu s-a intoxicat în urma inhalării de fum.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sursei citate, incendiul a fost unul minor şi a cuprins peretele despărţitor din lemn, de la un dormitor, pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi.

Pe acelaşi subiect

Pompierii au stabilit că acesta a izbucnit din cauza efectului termic produs de coşul de fum al unei sobe fără acumulare de căldură, neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Pagubele au fost estimate la 2.000 lei, fiind salvate bunuri evaluate la 40.000 lei.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Bebeluş de o săptămână din Harghita, dus la spital după ce casa în care se afla a luat foc