Donald Trump "nu-și poate imagina că Rusia este mulțumită" cu noul test cu rachetă de la Phenian
Președintele american Donald Trump "nu-și poate imagina că Rusia este mulțumită" cu noul test cu rachetă al Coreii de Nord, a transmis Casa Albă, potrivit DPA și Reuters, citate de Agerpres.
Președintele american Donald Trump "nu-și poate imagina că Rusia este mulțumită" cu noul test cu rachetă al Coreii de Nord, a transmis Casa Albă, potrivit DPA și Reuters, citate de Agerpres.
"În contextul în care racheta a căzut atât de aproape de teritoriul Rusiei — de fapt, mai aproape de Rusia decât de Japonia—, președintele nu-și poate imagina că Rusia este mulțumită", se arată într-un comunicat al Casei Albe.
"Coreea de Nord a fost o amenințare flagrantă prea mult timp", se mai menționează în declarație.
SUA au un "angajament ferm" de a contracara amenințarea nord-coreeană alături de aliații lor, se adaugă în comunicat.
"Să facem ca această nouă provocare să servească drept un apel către toate națiunile pentru a implementa sancțiuni mult mai dure împotriva Coreii de Nord", se subliniază în comunicat.
Coreea de Nord a lansat duminică o rachetă balistică ce a parcurs circa 700 de km înainte de a cădea și a se scufunda în Marea Japoniei, a anunțat armata sud-coreeană.
Sursă: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰