Antena Meniu Search
x

Cele trei mame care au bătut un elev pe holurile şcolii susţin că şi-au făcut singure dreptate şi că băiatul agresat le-a trimis copiii la psiholog

Sistemul de învăţământ românesc n-a învăţat lecţiile trecutului şi pare condamnat să le repete.

Vezi și

Sistemul de învăţământ românesc n-a învăţat lecţiile trecutului şi pare condamnat să le repete. Un exemplu şocant vine din Constanţa, unde un elev de 13 ani a fost bătut de trei mame. Sub ochii copiilor. Băiatul şi-ar teroriza colegii. Iar femeile susţin că şi-au făcut singure dreptate pentru că nici conducerea şcolii, nici inspectoratul nu au luat măsuri împotriva lui. Reamintim că şi elevul care a filmat o bătaie în clasă a fost pedepsit cu scăderea notei la purtare. Pentru că nu avea voie să folosească mobilul în clasă.

Înconjurat de cele trei femei, băiatul de 13 ani nici nu apucă să reacţioneze. Este atacat din spate şi lovit din toate părţile. Totul se întâmplă chiar pe holul şcolii, într-una dintre pauze. Chiar dacă în unitatea de învăţământ există un agent de pază, el nu ar fi intervenit. 

Au intervenit, într-un târziu, două cadre didactice şi sora băiatului, care a fost şi ea lovită. Agresoarele sunt mamele altor elevi, care ar fi fost bătuţi de băiatul de 13 ani.

Ieri, după ce au depus o plângere împotriva băiatului, mamele revoltate l-au întâlnit pe holurile şcolii. Au hotărât să-şi facă singure dreptate, pentru că, spun rudele lor, conducerea şcolii nu ar fi luat nicio măsură împotriva elevului violent.

Mama băiatului agresat are însă o altă variantă. 

Cazul a ajuns pe masa poliţiştilor care au deschis dosar penal şi chiar le-au reţinut pe două dintre agresoare. Inspectoratul Şcolar va analiza şi el incidentul. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Observator » Stiri sociale » Cele trei mame care au bătut un elev pe holurile şcolii susţin că şi-au făcut singure dreptate şi că băiatul agresat le-a trimis copiii la psiholog