Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Epidemie de pestă porcină. Încă un focar a fost confirmat în judeţul Giurgiu

Un număr de cinci porci au fost sacrificaţi într-o gospodărie din localitatea Mihai Bravu după ce, la unul dintre aceştia, a fost confirmat virusul pestei porcine, a declarat luni, pentru AGERPRES, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Giurgiu, Liviu Florescu.

de Redactia Observator

la 01.10.2018 , 12:05

Epidemie de pestă porcină. Încă un focar a fost confirmat în judeţul Giurgiu

Un număr de cinci porci au fost sacrificaţi într-o gospodărie din localitatea Mihai Bravu după ce, la unul dintre aceştia, a fost confirmat virusul pestei porcine, a declarat luni, pentru AGERPRES, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Giurgiu, Liviu Florescu.

Potrivit sursei citate, acesta a fost cel de-al patrulea focar de pestă depistat pe raza judeţului.

'La finalul săptămânii trecute am încheiat acţiunea de ucidere a tuturor porcilor din localitatea Brăniştari după ce în localitate au fost confirmate trei focare de pestă porcină africană, dar, din păcate, a mai fost confirmat un caz şi într-o localitate aflată la trei kilometri de Brăniştari, la Mihai Bravu, motiv pentru care cei cinci porci din gospodăria unde a fost confirmat virusul au fost ucişi. În total, au fost ucişi pe raza judeţului un număr de 125 de porci din gospodării', a spus Liviu Florescu.

Articolul continuă după reclamă

El a afirmat că, în această situaţie, filtrele formate din specialişti sanitar-veterinari, poliţişti şi jandarmi au fost mutate la Mihai Bravu, la Brăniştari fiind acum în responsabilitatea Primăriei să menţină covoarele de dezinsecţie.

În judeţul Giurgiu au fost confirmate trei focare de pestă porcină la trei gospodării din Brăniştari şi cel de-al patrulea la Mihai Bravu. Totodată, în apropierea localităţii Frăteşti a fost descoperit, pe marginea DN 5 Bucureşti-Giurgiu, la Bibiţa, un porc mistreţ mort pentru care sunt aşteptate probele de laborator.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Epidemie de pestă porcină. Încă un focar a fost confirmat în judeţul Giurgiu