Filmele pentru adulţi l-au împins la sinucidere pe un băiat din Iaşi
A vrut să-şi ia viaţa pentru câteva fotografii deocheate şi un filmuleţ indecent pe care le avea pe telefonul mobil. Le-a arătat şi colegilor în ora de sport. Băiatul de 14 ani dintr-o comună din Iaşi a fost văzut de profesor şi ameninţat cu exmatricularea

După o noapte de nesomn, copilul nu s-a mai dus la şcoală. A fost găsit după ore întregi de căutări. Era pe malul Prutului, cu hainele ude şi în şoc hipotermic.
Dănuţ s-a ascuns ore în şir pe malul Prutului, după ce dimineaţa i-a spus mamei că vrea să moară. Cu o zi înainte, profesorul de sport îl ameninţase că-l dă afară din şcoală.
Dascălul i-a confiscat telefonul şi i-a chemat părinţii la şcoală. Dănuţ nu a dormit toată noaptea, dar tot nu le-a spus părinţilor ce s-a întâmplat la ora de sport. Mama a bănuit că ceva nu e în regulă.
Două bărci, cinci maşini ale poliţiei şi jandarmilor, un elicopter SMURD şi 70 de săteni au răscolit malul Prutului. Doi câini de urmă i-au ajutat pe salvatori. După patru ore de căutări, poliţiştii de frontieră l-au găsit pe băiat la patru kilometri distanţă de locul unde şi-a abandonat ghiozdanul şi cărţile.
Va mai rămâne internat câteva zile. Băiatul are nevoie de medici şi de psiholog.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰