Se intră doar cu formular și cod de bare în Grecia, de la 1 iulie
Românii care doresc să meargă în Grecia, după data de 1 iulie, vor fi nevoiți completeze un formular online, cu 48 de ore înainte de a ajunge la graniță. Acesta va fi prezentat la frontieră, unde se va emite un cod de bare unic. Abia după ce procedura va fi finalizată să va putea intra pe teritoriul Republicii Elene.
- Formular pentru persoanele care intră în Grecia
- Grecii intră în valul doi de relaxare
Autoritățile elene vor implementa, începând cu data de 1 iulie, noul plan de măsuri prin care se va da acces către insule și se va relua traficul aerian. Cei care merg pe teritoriul Greciei vor avea de completat un formular online cu mai multe date, ce va fi prezentat la graniță.
Decizia vine pe fondul temerilor ca va crește numărul de persoane infectate cu SARS-CoV-2, ca urmare e deschiderii sezonului estival pentru turiști din toate colțurile lumii.
Potrivit Mediafax, călătorii sunt obligați să completeze respectivul formular înainte să ajungă la graniţă. În formular vor fi date personale, ce ţări a vizitat persoana care o completează, dar şi unde va fi cazată în Grecia.
Formularul poate fi accesat aici: travel.gov.gr
"Începând cu 1 iulie, Grecia a impus acest chestionar online, această declaraţie care va fi completată online, cu 48 de ore înainte de a ajunge pe teritoriul lor. Această declaraţie se găseşte pe site-ul travel.gov.gr. Toate aceste chestionare vor fi, practic, centralizate de către autorităţile din Grecia iar în urma completării acestui formular, practic, se va emite un cod de bare care va reprezenta dovada faptului că ai completat acest chestionar. În funcţie de numărul de turişti care vor trece pe la graniţă, grecii vor şti şi care va fi capacitatea de testare la fiecare punct de frontieră", a explicat Mădălin Măncilă, directorul unei agenții de turism.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰