Antena Meniu Search
x

Curs valutar

George Copos, anchetat pentru plagiat

George Copos are din ce în ce mai multe probleme după ce a fost eliberat condiţionat. Un istoric l-a acuzat că i-a plagiat lucrarea de dizertaţie, iar acum comisia de etică a luat şi primele măsuri.

de Redactia Observator

la 15.06.2015 , 20:01

George Copos are din ce în ce mai multe probleme după ce a fost eliberat condiţionat. Un istoric l-a acuzat că i-a plagiat lucrarea de dizertaţie, iar acum comisia de etică a luat şi primele măsuri.

Membrii comisiei au descoperit multe asemănări între cele doua lucrări, motiv pentru care a cerut o analiza de conţinut. Este vorba despre o carte care l-a ajutat pe Copos să iasă din închisoare cu o lună mai devreme.

George Copos e acuzat de istoricul Cătălin Parfene că a plagiat conţinutul cărţii "Alianţe matrimoniale în politica principilor ţării Româneşti şi Moldovei între secolele XIV-XVI". Iar una dintre operele care i-au adus libertatea mai devreme, îl poate trimite acum înapoi după gratii.

Vezi și

În timpul în care a fost încarcerat, George Copos a scris mai multe cărţi, care i-au redus numărul de zile de închisoare.

George Copos a câştigat peste 200 de zile de libertate pentru cele cinci cărţi scrise după gratii - una de istorie şi patru de turism. Fostul patron al Rapidului a fost condamnat la patru ani de inchisoare, in urma contopirii pedepselor din dosarul Transferurilor şi Loteria 1.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » George Copos, anchetat pentru plagiat