Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii afectaţi de infertilitate aleg Grecia pentru tratament

Pacienţii români cheltuiesc mii de euro pentru proceduri medicale făcute în afara graniţelor. Cei mai mulţi pleacă pentru tratamente de infertilitate, iar prima destinaţie este Grecia, ţară care a făcut o adevărată afacere din turismul medical.

de Redactia Observator

la 26.06.2018 , 22:42

Pacienţii români cheltuiesc mii de euro pentru proceduri medicale făcute în afara graniţelor. Cei mai mulţi pleacă pentru tratamente de infertilitate, iar prima destinaţie este Grecia, ţară care a făcut o adevărată afacere din turismul medical. România vrea să-i calce pe urme, însă autorităţile ar putea veni cu planuri concrete abia din toamnă. Se intenţionează crearea unor pachete turistice care să vină în sprijinul pacienţilor străini care vor călca pragul clinicilor noastre.

Victor Andreas şi Tudor Gabriel sunt cele două minuni din viaţa familiei Ţapu. Au 1 an şi 3 luni şi au apărut când cei doi părinţi şi-au pierdut aproape orice speranţă că vor mai putea avea copii, după 7 ani de drumuri, proceduri medicale şi câteva mii de euro cheltuite în clinici din România şi străinătate.

Ei au ajuns însă în 2014 la o echipă medicală din România care ştia că singura lor şansă este în Grecia. Iar în 2016 s-au întors acasă cu vestea că vor fi părinţi de gemeni. Alături de ei, alte sute de mii de pacienţi au luat drumul Greciei în ultimii ani pentru proceduri medicale. Iar în timpul rămas au vizitat toate obiectivele turistice. O îmbinare de util cu plăcut la care România deocamdată doar visează.

Vezi și

"Grecia adună, în acest moment, pacienţi din peste 60 de ţări din întreaga lume pentru fertilizare in vitro.Vrem să facem acelaşi lucru pentru România şi să facem din Bucureşti o destinaţie pentru turismul medical", spune Konstantinos Pantos, preşedintele Asociaţiei de Reproducere Umană Asistată Grecia

Pe acelaşi subiect

Medicii se plâng că România nu are parte de promovare în această direcţie.

"Trebuie să promovăm şi lucruri frumoase care se întâmplă şi care sunt foarte multe, din păcate nu le promovăm deloc şi nu e corect şi nu ne dăm seama cât de rău facem ţării noastre, promovând doar problemele, pentru că nu e real în primul rând", declară Andreas Vythoulkas medic specialist infertilitate

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, prezenţi în Grecia la un congres pe această temă, promit că vin cu soluţii din toamnă. 

"Va trebui să centralizăm toate informaţiile de la ceilalţi parteneri în această acţiune TAIE şi sperăm ca în toamnă să venim cu propuneri de modificări legislative care să uşureze dezvoltarea domeniului", spune Cristian Grasu, Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii

Pacienţii străini care vor veni pentru proceduri medicale în România ar putea beneficia de pachete turistice şi medicale complete. Soluţiile vor fi găsite împreună cu Ministerul Turismului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Românii afectaţi de infertilitate aleg Grecia pentru tratament