Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Hoți de fier vechi prinși la furat și fără declarații la ei, în Capitală

21 de persoane au fost prinse de jandarmii bucureșteni în timp ce încercau să fure fier vechi de la Poarta Faur 4, din Sectorul 3 al Capitalei.

de Ana Maria Ghiarasim

la 30.04.2020 , 14:43

Hoți de fier vechi prinși la furat în zona Poarta Faur 4 Hoți de fier vechi prinși la furat în zona Poarta Faur 4 - Facebook/ Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti
  • 21 de hoți prinși de jandarmii bucureșteni în zona Poarta Faur 4.
  • Hoții s-au ales cu dosare penale și amenzi pentru nerespectarea ordonanțelor militare.

Jandarmii au fost alertați de agentul de pază al complexului și au intrat în interiorul fabricii unde au găsit persoanele respective.

Acestora le-au fost întocmite actele de sesizare privind săvârșirea infracțiunii de furt. De asemenea, ele au fost amendate și pentru nerespectarea ordonanțelor militare.

Totodată, în altă parte a orașului, în Piața Obor, au fost depistate două persoane care comercializau ilegal trecătorilor pachete de țigări.

Articolul continuă după reclamă

În urma verificărilor jandarmii au constatat că în pachetele de țigări erau de fapt cartoane împachetate, persoanele în cauză înșelând astfel cumpărătorii de ocazie.

Cele două persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în ordonanțele militare și vor fi cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În ultimele 24 de ore jandarmii bucureșteni au executat peste 500 de misiuni de pază a zonelor de carantină, patrulare și verificarea respectării măsurilor de izolare, fiind depistate 96 de persoane care nu au respectat restricțiile impuse prin ordonanțele militare.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Hoți de fier vechi prinși la furat și fără declarații la ei, în Capitală