Antena Meniu Search
x

IARNĂ în octombrie! Sunt troiene IMENSE în Masivul Făgăraş, după ninsorile abundente din ultimele zile!

Stratul de zăpadă a ajuns la o grosime de 23 de centimetri în urma ninsorilor căzute în ultimele zile în zona de creastă a Masivului Făgăraș.

Stratul de zăpadă a ajuns la o grosime de 23 de centimetri în urma ninsorilor căzute în ultimele zile în zona de creastă a Masivului Făgăraș, iar troienele formate din cauza viscolului ating și înălțimi de un metru, a anunțat luni Serviciul Public Județean Salvamont Argeș, potrivit Agerpres

"Această situație impune parcurgerea traseelor turistice montane din județul Argeș cu precauție, folosind echipament de iarna complet: îmbrăcăminte și încălțări adecvate, bete de schi, colțari, pentru zonele unde s-a format gheață. Lanterna nu trebuie să lipsească din rucsac, mai ales că în aceasta perioadă ziua este mult mai scurtă, noaptea fiind în creștere. Cei care abordează traseele montane trebuie să aibă experiență de iarnă în parcurgerea traseelor montane sau să fie însoțiți de astfel de persoane experimentate", se arată într-un comunicat transmis de Salvamont Argeș.

Conform aceleiași surse, șoferii care intenționează să ajungă pe Transfăgărășan trebuie să aibă autoturismele echipate de iarnă, cu anvelope pentru zăpadă, lopată și antiderapant, deoarece suprafața carosabilului poate fi acoperită temporar de gheață.

Salvamontiștii precizează că astfel de ninsori timpurii și de scurtă durată sunt normale pentru această perioadă a anului, constituind baza stratului de zăpadă din iarna care urmează.

"Menționăm că nu sunt întrunite condițiile de avalanșă, stratul de zăpadă fiind insuficient. Noaptea care urmează va fi mult mai rece decât cele precedente, după care urmează o revenire la normal a temperaturilor, ceea ce va duce la diminuarea stratului de zăpadă", se mai menționează în comunicat.

Sursă: Agerpres

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri sociale » IARNĂ în octombrie! Sunt troiene IMENSE în Masivul Făgăraş, după ninsorile abundente din ultimele zile!