Antena Meniu Search
x

La Măciuca, asistenţii legau pacienţii de paturi ca să plece să construiască vila managerului spitalului

Pacienţi încătuşaţi de paturi ruginite, acoperite pe saltele murdare. Aşa sunt trataţi bolnavii cu afecţiuni psihice de la centrul din localitatea Măciuca. Unitatea nu are nici măcar un medic angajat, care să-i trateze pe pacienţi. Nici restul personalului nu le acordă mai mare atenţie. Îi imobilizează pe bolnavi cu chingi de marfă, pentru a fi liberi să lucreze la amenajarea casei managerului.

Vezi și

Pacienţi încătuşaţi de paturi ruginite, acoperite pe saltele murdare. Aşa sunt trataţi bolnavii cu afecţiuni psihice de la centrul din localitatea Măciuca. Unitatea nu are nici măcar un medic angajat, care să-i trateze pe pacienţi. Nici restul personalului nu le acordă mai mare atenţie. Îi imobilizează pe bolnavi cu chingi de marfă, pentru a fi liberi să lucreze la amenajarea casei managerului.

-De ce are ochii negri?

-Se bate cu capul de pereţi! Ăştia sunt cei mai răi!

Aşa îi caracterizează angajaţii pe bolnavii cu afecţiuni psihice, internaţi în centrul de la Măciuca. Unii stau cuminţi sub pături, alţii atârnă pe marginea patului. Au lenjerii curate, iar o infirmieră spală cu sârguinţă un geam.  Sub aparenta normalitate s-ar ascunde, însă, abuzuri cumplite ale pacienţilor. 

Pe acelaşi subiect

-Dar are nişte urme la picior, acolo!

-Nu este de la noi! Au fost plecaţi!

-ând au venit de la Drăgoieşti, medicul a consemnat că au venit cu răni la picioare. Probabil din imobilizare. Noi nu putem să specificăm că au fost legaţi sau nu. Dar au venit cu răni la picioare.

Imagini surprinse în interiorul saloanelor arată că bolnavii nu sunt îngrijiţi mai bine nici la Măciuca. Stau şi doisprezece într-un singur salon, câte doi în pat sau aşezaţi direct pe buretele ros al saltelei. 

-Aici nu ai oameni care au fost legaţi pentru că erau violenţi! Aici ai oameni care erau legaţi pentru că nu avea cine să îi supravegheze! Astea nu sunt condiţii de spital, astea sunt condiţii de lagăr!

-Legaţi, n-avem legaţi, niciunul n-avem legaţi! De legat, nu-i legăm! Numai când vine medicul ca să...

Imaginile vin să-i contrazică din nou pe angajaţi. 

-Filiozofia este că bolnavul mintal nu merită! Într-un astfel de centru, timpul mediu de supravieţuire este sub 12 luni! 

Iar cu jumătate de gură, acuzaţiile sunt recunoscute şi de director.

-Dar când au fost legaţi, aşa? 

-Cred că noaptea! Nici eu nu ştiu cum au ticluit, aşa...

-Într-un final, ce s-au gândit, să fotografieze beneficiari făcându-mi rău mie, dar, totodată, făcând rău şi direcţiei noastre şi CJ Vâlcea.

Sergiu Smărăndoiu conduce centrul neuropsihic din 2008. Are studii agronomice şi este ruda unuia dintre directorii Consiliului Judeţean Vâlcea. Instituţie în subordinea căreia şi funcţionează centrul.

-Angajaţii spun că aceşti bolnavi erau legaţi, pur şi simplu, pentru că infirmierii mergeau şi ajutau la construcţia casei managerului. 

-În sănătate mintală, unde-i cea mai mare gravitate şi sunt cele mai multe posturi ai parte de tot felul de zarcii care preiau managementul unor astfel de centre, le căpuşează până la ultimul os, de ultimul ban!

-Nimeni n-a recunoscut clar şi nu şi-a asumat, drept pentru care am sesizat Poliţia Locală să investigheze.

Managerul abia s-a reîntors în funcţie, după ce a fost mutat disciplinar 30 de zile la sfârşitul anului trecut, în urma a două plângeri depuse de angajaţi.

Deşi managerul centrului din Măciuca primeşte lunar 2200 de lei de la DGASPC Vâlcea, pentru fiecare bolnav internat. Bani cu care ar trebui să le asigure cea mai bună îngrijire.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » La Măciuca, asistenţii legau pacienţii de paturi ca să plece să construiască vila managerului spitalului