Antena Meniu Search
x

În loc de vacanţa mult visată, o ţeapă de zile mari. E păţania a sute de români care au aflat că agenţia de turism căreia îi dăduseră sute sau mii de euro a intrat în faliment

O nouă ţeapă pe piaţa serviciilor turistice a golit conturile a sute de români, pregătiţi cu bagajele la uşă pentru vacanţele de vis promise de o agenţie. Culmea, în timp ce administratorii împărţeau unora dintre clienţi vestea insolvenţei, altora le-ar fi făcut noi oferte pentru care ar fi incasat mii de euro.

Vezi și

O nouă ţeapă pe piaţa serviciilor turistice a golit conturile a sute de români, pregătiţi cu bagajele la uşă pentru vacanţele de vis promise de o agenţie. Culmea, în timp ce administratorii împărţeau unora dintre clienţi vestea insolvenţei, altora le-ar fi făcut noi oferte pentru care ar fi incasat mii de euro.

Cert este că de câteva zile, la sediul din Bucureşti al operatorului au fost trase obloanele, iar numerele de telefon, închise. Păgubiţii vor depune acum o plângere penală, însă compania nu a demarat nici măcar procedura de insolvenţă. 

Printre cele opt milioane de turişti străini care ajung în Japonia în fiecare an s-ar fi numărat în curând şi Silviu. A plătit 3 mii de euro pentru o vacanţă două săptămâni, alături de prietena lui. În loc să îşi pregătească acum bagajele, pregăteşte acte şi plângeri penale.

A aflat că agenţia intra în insolvenţă, iar că banii erau ca şi pierduţi.

Chiar şi aşa, administratorul agenţiei de turism ar fi continuat să îşi oferteze foşti clienţ. 

În total, aproape 200 de oameni din toată ţara au fost păgubiţi. Iar prejudiciul depăşeşte cu mult poliţa de asigurare de 50 de mii de dolari încheiată de agenţia de turism.

În zadar am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii companiei.

La această adresa a ajuns săptămâna trecută şi corpul de control al Ministerului Turismului, însă fără niciun rezultat. Pentru că nici administratorii nu mai sunt de găsit, între timp, licenţa de funcţionare a fost retrasă.

Două agenţii de turism naţionale şi-au declarat falimentul în ultimele luni. Specialiştii spun că nu există nicio formulă de asigurare pentru astfel de situaţii.

Persoanele care au achitat în conturile agenţiei Funtrip sume de bani, sunt sfătuite să contacteze în continuare reprezentanţii pentru lămuriri. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » În loc de vacanţa mult visată, o ţeapă de zile mari. E păţania a sute de români care au aflat că agenţia de turism căreia îi dăduseră sute sau mii de euro a intrat în faliment