INCENDIU la Muzeul Sătesc Sângeru, din Prahova. Ard acoperişul şi o anexă a instituţiei
Pompierii prahoveni intervin, duminică după-amiază, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a izbucnit la o anexă a Muzeului Sătesc Sângeru, focul afectând parţial şi acoperişul muzeului.
Pompierii prahoveni intervin, duminică după-amiază, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a izbucnit la o anexă a Muzeului Sătesc Sângeru, focul afectând parţial şi acoperişul muzeului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, arde cu flacără deschisă o anexă în care este posibil să se afle arhiva primăriei din localitate.
De asemenea, focul a afectat parţial acoperişul muzeului, în condiţiile în care anexa în cauză este lipită de clădirea muzeului.
La faţa locului se intervine cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi se acţionează pentru limitarea efectelor incendiului, transmite Agerpres.
Vom reveni cu informaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰