Antena Meniu Search
x

INCENDIU puternic la o vilă din cartierul Primăverii din Capitală!

Un incediu a izbucnit, sâmbătă, la o vilă din cartierul Primăverii din Bucureşti, pompierii intervenind la faţa locului, iar traficul rutier fiind restricţionat în zonă, informează News.ro

Un incediu a izbucnit la o vilă din cartierul Primăverii din Bucureşti. Focul a provocat pagube serioase,, iar traficul rutier fiind restricţionat în zonă.

Update 2 - Incendiul a fost stins de către echipajele de pompieri. Focul a afectat primul etaj al clădirii, dintr-o cameră propagându-se şi la acoperiş, informează Agerpres.

Update - "Incendiul la un imobil pe Calea Dorobanţilor, când am ajuns,  incendiul se manifesta în pod şi la acoperişul imobilului, pe o suprafaţă de aproape 100 mp. Nu avem cunoştinţe de vreo victimă. A fost interventie dificila pentru că imobilul era în apropierea altor imobile şi exista riscul ca incendiul să se extindă. Am intervenit cu autospeciale cu apă şi spumă, două echipaje de prim-ajutor şi unul de descarcerare. S-a intevenrit rapid, în 6 7 minute. S-au salvat şi bunuri, am ajuns în scurt timp. Am reusit să prevenim extinderea incendiului la imobilele vecine. Deocamdată nu am stabilit cauza. Va urma, după ce vom face cercetări la fata locului", a declarat Pricopie Ionel, comandant al echipajului de intervenţie. 

Potrivit reprezentanţilor ISU aflaţi la faţa locului, incendiul a izbucnit la primul etaj al unei vile din strada Lt. Iuliu Tretat.

Pe acelaşi subiect

Focul a cuprins o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi şi se degajă mult fum în zonă, ceea ce a determinat restricţionarea traficului rutier.

Conform primelor informaţii, nu sunt victime. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru stingerea incendiului.

Sursă: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Nomazii digitali ar putea primi interdicţie în cafenele. Obişnuiţi să lucraţi în oraş?

Observator » Stiri sociale » INCENDIU puternic la o vilă din cartierul Primăverii din Capitală!