Ingrijitor atacat de tigru la Gradina Zoologica din Brasov
Clipe teribile pentru un angajat de la Gradina Zoologica din Brasov! Ingrijitorul a fost atacat de un tigru azi-dimineata, in timp ce facea curat in cusca leilor, foarte aproape de a tigrilor. Animalul i-a sfasiat bratul drept, printre gratii
Starea barbatului este foarte grava. Asta spun medicii. Ingrijitorul a suferit o plaga sfasiata la bratul drept. Cei de la ISU l-au dus la Spitalul de Urgenta Brasov si l-au bagat direct in operatie.
Se pare ca barbatul, in varsta de 46 de ani, nu prea avea experienta in munca cu animalele. De dimineata, a mers cu veterinarul si un alt coleg sa curete cusca leilor, aflata foarte aproape de cusca tigrilor. Probabil s-a apropiat, insa, foarte tare de ei, iar o femela i-a prins bratul. Ca sa-l scape, ceilalti doi barbati au luat rangi si au lovit animalul care-l insfaca pe ingrijitor.
Inspectoratul Teritorial de Munca incearca sa afle daca muncitorul primise instructajul de Protectia Muncii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰