Antena Meniu Search
x

Inundaţii în Argeş: Localităţi fără curent electric şi case luate de ape

Apa produce, din nou, pagube materiale! Zece localităţi din judeţul Argeş au fost afectate de precipitaţiile din ultima perioadă

 Apa produce, din nou, pagube materiale! Zece localităţi din judeţul Argeş au fost afectate de precipitaţiile din ultima perioadă

Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, în urma ploilor din ultima perioadă şi a revărsării mai multor cursuri de apă, s-au produs inundaţii în zece localităţi, respectiv Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Albota, Bradu, Albeşti de Argeş, Băiculeşti, Budeasa Mică, Miceşti şi Mălureni, anunţă Mediafax.

În municipiul Piteşti, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei pe trei străzi, cel mai afectat fiind cartierul Găvana. De asemenea, circulaţia rutieră pe varianta ocolitoare Podul Viilor-centura Piteştiului a fost închisă preventiv, zona fiind una inundabilă.

Şi oraşul Curtea de Argeş a fost afectat! Apa a intrat în trei case, iar viiturile au afectat infrastructura de transport, un podeţ peste pârâul Valea Doamnei fiind avariat iar carosabilul pe strada Victoriei rupându-se în urma unei alunecări de teren. La Câmpulung, o locuinţă a fost inundată.

În urma vântului puternic, mai mulţi copaci s-au prăbuşit, avariind reţeaua de alimentare cu electricitate. Astfel, au fost afectate trei linii şi 13 posturi de transformare. Aproximativ 7.000 de consumatori din localităţile Mălureni, Valea Iaşului, Drăganu, Cotmeana, Morăreşti, Mioveni, Miceşti, Mărăcineni au rămas fără energie electrică, echipele companiei aflându-se pe teren şi lucrând pentru remedierea avariilor.

Citeşte şi ATENŢIE! Avertizare de ploi, vânt puternic şi descărcări electrice în TOATĂ ŢARA

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Inundaţii în Argeş: Localităţi fără curent electric şi case luate de ape