Antena Meniu Search
x

Ioan Oltean, sub control judiciar în dosarul privind despăgubirea lui Mihai Rotaru

Deputatul PNL Ioan Oltean a fost plasat sub control judiciar, de instanţa supremă

Vezi și

Deputatul PNL Ioan Oltean a fost plasat sub control judiciar, de instanţa supremă, în dosarul în care este acuzat că a intervenit la ANRP pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru de la care ar fi primit mită 600.000 de euro.

Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestație.

Ioan Oltean este urmărit penal de procurorii anticorupție în dosarul despăgubirilor ANRP pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

UPDATE - Ioan Oltean află în scurt timp dacă va fi arestat.

În ziua în care Crinuţa Dumitrean este eliberată din arest, Ioan Oltean s-ar putea să ajungă în spatele gratiilor. Fosta şefă de la ANRP este cercetată sub control judiciar pentru abuz în serviciu. Chiar în aceste momente, Oltean se află în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deputatul Ioan Oltean s-a prezentat joi la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se va judeca, începând cu ora 18,00, cererea DNA de arestare preventivă a acestuia în dosarul ANRP.

La intrare în sediul instanței, Ioan Oltean a refuzat să răspundă întrebărilor puse de jurnaliști.

Ioan Oltean este urmărit penal de procurorii anticorupție în dosarul despăgubirilor ANRP pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, cu 186 de voturi pentru și 111 împotrivă, cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului Ioan Oltean.

În schimb, Camera Deputaților a respins solicitarea DNA de arestare preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu, pus sub acuzare în același dosar.

Potrivit DNA, în data de 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alți inculpați care au făcut parte din Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor (Crinuța Dumitrean — președinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru), prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, a aprobat raportul prin care un teren în suprafață de aproape 62.000 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire omului de afaceri Mihai Rotaru.

Procurorii susțin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.

"Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Mihai Rotaru, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aproximativ 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani, nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță", au constatat anchetatorii.

DNA precizează că deputatul Ioan Oltean, care avea relații apropiate cu Mihai Rotaru și cu președinta ANRP, Crinuța Dumitrean, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea lui Rotaru.

În schimbul acestui ajutor, Mihai Rotaru i-a dat lui Ioan Oltean suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii din Chitila.

În acest dosar, ÎCCJ a decis joi ca Mihai Rotaru, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru și evaluatorul Sergiu Negurici să fie cercetați în libertate sub control judiciar.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Ioan Oltean, sub control judiciar în dosarul privind despăgubirea lui Mihai Rotaru