Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Italia a aprobat LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII! Copiii neimunizaţi NU VOR PUTEA merge la creşă sau grădiniţă

Guvernul italian a aprobat vineri un decret de lege care permite înscrierea în şcoli şi grădiniţe numai a copiilor vaccinaţi şi care le impune sancţiuni financiare părinţilor care decid să îşi înscrie copiii nevaccinaţi la şcoală, relatează La Repubblica, citat de News.ro

de Redactia Observator

la 19.05.2017 , 19:11

Guvernul italian a aprobat vineri un decret de lege care permite înscrierea în şcoli şi grădiniţe numai a copiilor vaccinaţi şi care le impune sancţiuni financiare părinţilor care decid să îşi înscrie copiii nevaccinaţi la şcoală, relatează La Repubblica, citat de News.ro

Decretul de lege intră în vigoare imediat, dar va trebui confirmat de Parlament în termen de 60 de zile.

Decizia luată de Guvern reprezintă o soluţie de compromise între propunerea ministrului Sănătăţii. Beatrice Lorenzin, care a cerut vaccinarea automată a tuturor copiilor, şi cea a ministrului Educaţiei, Valeria Fedeli, care a propus numai sancţiuni.

Articolul continuă după reclamă

Premierul Paolo Gentiloni a explicat că a ales variant decretului de lege pentru ca noile reguli să intre în vigoare cât mai repede, ţinând cont că proporţia vaccinărilor din Peninsulă a scăzut semnificativ.

Cele 12 vaccinuri obligatorii pentru primirea în creşe şi grădiniţe sunt: antidifterie, antitetanos, antipoliomielită, antihepatită B, antipertussis, anti-Haemophilus B, antirubeolic, antiurlian, antirujeolic, antimeningococ C, antimeningococ B şi antivaricelă.

O parte dintre vaccinuri erau deja considerat obligatorii, dar sancţiunile pentru refuzarea lor nu erau aplicate, în timp ce restul, precum antiurlian şi antirujeolic, erau descris drept facultative.

CUM FUNCŢIONEAZĂ DECRETUL

Creşe şi grădiniţe

Pentru ca un copil să poată fi înscris la creşă sau grădiniţă (0-6 ani), părinţii trebuie să prezinte carnetul de vaccinări şi eventualele certificate medicale cerute. În cazul în care copilul nu are vaccinurile, nu va putea fi înscris.

Şcoală

Şi în această situaţia, părinţii vor trebui să prezinte carnetul de vaccinări. Dacă, însă, copilul nu le-a făcut, şcoala va trebui să contacteze Autoritatea Sanitară Legală, care, la rândul său, le va da părinţilor câteva zile să vaccineze copilul. Dacă familia refuză, va trebui să plătească o amendă „mai mare de 10, până la 30 de ori decât în prezent”, a spus Gentiloni, fără a preciza suma. De asemenea, familia va trebui să plătească amenda anual.

Sancţiunile prevăzute în prezent în lege sunt cuprinse între 100 şi câteva sute de euro, în funcţie de vaccin, dar nu erau aplicate. 

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri sociale » Italia a aprobat LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII! Copiii neimunizaţi NU VOR PUTEA merge la creşă sau grădiniţă