Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La mare e CALD, PLIN și SCUMP, iar efectele caniculei pot fi periculoase. Iată cele mai comune boli de vară şi cele mai eficiente modalităţi de prevenție

Vara, cei mai mulţi oameni îşi petrec timpul liber afară, în spaţii verzi, la picnicuri cu familia şi prietenii, la plajă sau în drumeţii pe munte. Însă, expunerea la razele soarelui şi activitatea fizică intensă în natură pot provoca numeroase afecțiuni. Site-ul sheknows.com prezintă cele mai comune boli de vară şi cele mai eficiente modalităţi de prevenire a lor.

de Redactia Observator

la 23.07.2017 , 09:24

La mare e CALD, PLIN, SCUMP, iar efectele caniculei pot fi periculoase. Iată cele mai comune boli de vară şi cele mai eficiente modalităţi de prevenție - hepta

Vara, cei mai mulţi oameni îşi petrec timpul liber afară, în spaţii verzi, la picnicuri cu familia şi prietenii, la plajă sau în drumeţii pe munte. Însă, expunerea la razele soarelui şi activitatea fizică intensă în natură pot provoca numeroase afecțiuni. Site-ul sheknows.com prezintă cele mai comune boli de vară şi cele mai eficiente modalităţi de prevenire a lor.

Arsura solară

Arsurile solare provoacă disconfort şi pot strica vacanţa oricui. Acestea pot fi prevenite cu soluţii cu conţinut de dioxid de titaniu şi oxid de zinc, care protejează pielea de razele UVA şi UVB. Produsele pentru protecţie solară care conţin cele două substanţe sunt mai puţin iritante decât alte loţiuni.

Articolul continuă după reclamă

Alte metode prin care ne putem feri de arsurile solare sunt să ne adăpostim sub umbrelele de plajă sau să purtăm şepci, pălării şi haine foarte subţiri, dar care să ne acopere aproape tot corpul.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, este indicat ca în intervalul 10.00 - 14.00, când soarele este foarte puternic, să stăm în casă. 

Boala indusă de căldură şi insolaţia

Boala de căldură este o afecțiune des întâlnită la atleţi, copii şi oameni în vârstă. Simptomele bolii sunt: slăbiciunea, oboseala, greaţa, durerea de cap, piele umedă şi rece, dar şi transpiraţie abundentă.

Între semnele insolaţiei, se numără confuzia, delirul, pierderea conştiinţei, convulsiile, lipsa transpiraţiei, pielea fierbinte şi uscată cu temperatură în creştere.

Pentru a preveni aceste afecțiuni, este recomandată hidratarea şi desfăşurarea activităţilor la umbră, înainte de ora 10.00 sau după ora 14.00. Sunt recomandate hainele lejere, în culori deschise.

Intoxicaţia alimentară

Pentru a preveni intoxicaţia alimentară la picnicurile sau mesele luate cu familia sau prietenii în aer liber, produsele din carne, lactatele şi ouăle trebuie să fie păstrate la rece. Temperaturile ridicate favorizează înmulţirea rapidă a bacteriilor. În plus, alimentele trebuie ţinute separat.

Astfel, produsele alimentare care au stat mai mult de oră ore la soare trebuie aruncate.

Boala Lyme

Muşcăturile căpuşelor pot provoca boala Lyme. Cea mai eficientă metodă de prevenire a bolii este să ne ferim de mediile unde se găsesc căpușe, mai cu seamă zonele cu mult lemn și cu iarbă înaltă.

Dacă aceste zone nu pot fi evitate, sunt recomandate hainele deschise la culoare, care să acopere întregul corp, şi o şapcă sau o pălărie. O altă metodă de prevenţie este folosirea insecticidului.

În cazul în care se întâmplă ca cineva să fie muşcat de o căpuşă, insecta trebuie îndepărtată cât mai repede. De obicei, căpuşele transmit boli abia la patru ore după ce au intrat în piele. 

Deshidratarea

În timpul verii, organismul pierde foarte multă apă. Deshidratarea poate fi observată prin culoarea închisă a urinei sau prin senzaţia de uscăciune a gurii. În cazuri extreme, deshidratarea duce la slăbiciune, ameţeală, palpitaţii, confuzie, leşin şi lipsa transpiraţiei.

Cea mai eficientă metodă de prevenire a deshidratării este consumul regulat de apă, evitarea alcoolului şi a produselor cu conţinut mare de zahăr. Alte metode combatere a deshidratării sunt evitarea activităţilor fizice intense în cea mai caldă parte a zilei şi retragerea frecventă în spaţii cu aer condiţionat sau la umbră. 

Meteorologii au emis un cod galben de caniculă, în vigoare pana la ora 21. Fenomenele vizate sunt: val de căldură, caniculă şi disconfort termic accentuat. La mare, vremea va fi călduroasă, frumoasă ca aspect. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 şi 32 de grade, iar cele minime între 20 şi 24 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 25 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » La mare e CALD, PLIN și SCUMP, iar efectele caniculei pot fi periculoase. Iată cele mai comune boli de vară şi cele mai eficiente modalităţi de prevenție