La un pas să-şi piardă piciorul. În România, i s-a spus că are cancer osos, dar în Italia, a aflat că e perfect sănătos!
Un adolescent a fost la un pas să-şi piardă piciorul, după un diagnostic greşit pus în România. Un medic i-a spus că are cancer osos, după ce i-au fost făcute analize la un laborator din Capitală. Pentru băiat, ar fi urmat o perioadă lungă de chimioterapie şi chiar o măsură extremă, recomandată de un cadru medical: amputarea piciorului. Dar părinţii au cerut şi opinia medicilor italieni, care au susţinut că adolescentul este, de fapt, sănătos.
Un adolescent a fost la un pas să-şi piardă piciorul, după un diagnostic greşit pus în România. Un medic i-a spus că are cancer osos, după ce i-au fost făcute analize la un laborator din Capitală. Pentru băiat, ar fi urmat o perioadă lungă de chimioterapie şi chiar o măsură extremă, recomandată de un cadru medical: amputarea piciorului. Dar părinţii au cerut şi opinia medicilor italieni, care au susţinut că adolescentul este, de fapt, sănătos.
Cristian Popescu, tatăl băiatului: "Osteosarcom de grad înalt, G3. Vă daţi seama, cancer de nivel 3! Mi-e un pic, aşa, greu să îmi aduc aminte de toate astea!" Un tată cât un munte îşi găseşte cu greu cuvintele prin care să descrie drama copilului său. La 17 ani, băiatul, care avea de ani buni o tumoră la picior, a ajuns la un medic dintr-un spital privat din Capitală.
Cristian Popescu, tatăl băiatului: "Ne-a recomandat un RMN. L-a analizat, a confirmat că este o tumoră benignă, am confirmat de comun acord să extirpăm acea tumoră. A avut loc operaţia. Macroscopic, nu a observat celule canceroase."
Totuşi, după operaţie, analizele făcute la un laborator care colaborează cu spitalul au arătat un diagnostic crunt.
- Povestea de iubire dintre un belgian şi o româncă pune autorităţile la încercare. Femeia l-a bătut, el a...
- Ordin de la Prefectură! Fără fuste scurte sau tricouri inscripţionate, în Palatul Administrativ din Tg. Jiu....
- La un an după ce a fost DESFIGURAT cu acid sulfuric de fosta sa iubită, geloasă, Daniel, un român din Marea...
Cristian Popescu, tatăl băiatului: "Cancer de nivel 3! Ne-a recomandat să repetăm analizele." La acelaşi laborator, la acelaşi medic anatomopatolog. Noile analize confirmau diagnosticul de cancer.
Laboratorul unde s-au făcut analizele este chiar în curtea spitalului Matei Balş, din Capitală. Numai că medicul care a pus diagnosticul nu a mai fost văzut de aproape trei luni de zile. Deşi, practic, lucrează la doi paşi de laboratorul privat. Adică la spitalul Colentina.
După noul diagnostic, adolescentul ar fi trebuit să înceapă chimioterapia.
Costantino Errani- director medical al unei clinici de Ortopedie din Italia: "Ar fi trebuit să facă un an, nouă luni de chimioterapie, cu riscul sterilităţii de 50% şi, bineînteles, greaţă, vărsături, căderea părului, în fine, efecte toxice pe ficat, rinichi, efecte toxice pe inimă."
Cristian Popescu, tatăl băiatului: "Nu domnul doctor, ci asistentul lui scria, acolo, recomandare..., dar nu amputare, ci un termen din ăsta, medical. Ce mai, rămânem la amputare! Amputarea piciorului şi tratament."
Părinţii au refuzat tratamentul şi au plecat la o clinică din Italia. Un medic de acolo a răsturnat diagnosticul specialiştilor români.
Costantino Errani - director medical al unei clinici de Ortopedie din Italia: "Din imagini, din radiografia pe care o avea, nu arăta ca un osteosarcom, adică o tumoare malignă, ci avea aspectul unei tumori, dar benignă."
Analizele repetate în Italia au confirmat că tumora a fost una benignă. Tatăl băiatului a sesizat Colegiu Medicilor din Bucureşti, care a demarat o anchetă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰