„Lacul cu nuferi" de la Ipoteşti, acoperit de gunoaie
„Lacul cu nuferi" de la Ipoteşti, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului, arată dezolant. Primul şoc vizual este o dărăpănătură aflată la baza scărilor ce urcă spre lac.
„Lacul cu nuferi" de la Ipoteşti, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului, arată dezolant. Primul şoc vizual este o dărăpănătură aflată la baza scărilor ce urcă spre lac.
Deţinătorul imobilului, odată restaurant, şi-a pus lacăt pe afacere în urma unui incendiu şi a uitat de clădire. Un alt şoc este la lac. Stufărişul acoperă suprafaţa apei şi sufocă nuferii. Scara către insulă scârţâie teribil, stârnind teama trecătorilor, iar în mijlocul insulei, urmele focurilor aprinse pentru grătare contribuie la imaginea deplorabilă. În coada lacului, sunt aruncate pet-uri, deşi la doi metri mai încolo un tomberon de mare capacitate e mai mult gol.
La capătul potecii, în verdele aprins, acum aproape de 200 de ani, Mihai Eminescu îşi găsea inspiraţia. Astăzi, nuferii care ar fi trebuit să îi încânte pe turişti, abia se mai văd printre sticle de plastic, pungi şi stufăriş.
Mai exact, „Lacul cu nuferi" de la Ipoteşti pare să nu mai fi fost curăţat de ani buni.
Nu prea s-a ocupat nimeni de el.
În ultimele decenii, lacul a tot fost neglijat. Mai întâi de Ministerul Culturii, apoi de fostul proprietar iar acum responsabilitatea a revenit Consiliului Judeţean.
Până când zona va fi amenajată, doar câţiva turişti se mai încumetă să admire stufărişul care acoperă suprafaţa apei şi sufocă nuferii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰