Lanț uman de Ziua Internațională a Păcii, pe plaja Modern din Constanța
Lanţ uman uriaş de Ziua Internaţională a Păcii. Sute de constănţeni s-au adunat ieri pe plaja Modern în încercarea de a forma simbolul universal al Păcii şi de intra în Cartea Recordurilor. La tentativa de a stabili un nou record mondial condiţia a fost ţinuta albă.
Lanţ uman uriaş de Ziua Internaţională a Păcii. Sute de constănţeni s-au adunat pe plaja Modern în încercarea de a forma simbolul universal al Păcii şi de intra în Cartea Recordurilor. La tentativa de a stabili un nou record mondial condiţia a fost ţinuta albă. Cel mai mare semn al păcii intrat în Cartea Recordurilor a fost format din o mie de oameni.
Plaja Modern din Constanţa. O mare de oameni încearcă să formeze un semn uriaş al păcii. O iniţiativă prin care au vrut să aducă oraşul Constanţa în Cartea Recordurilor. Şi au ales să facă asta fix de Ziua Internaţională a Păcii.
Îmbrăcaţi în alb, sute de oameni şi-au dat mâinile într-un cerc perfect, străbătut de trei linii - un simbol desenat pentru prima oară în 1958, de un artist britanic, în timpul protestelor împotriva armelor nucleare. De atunci, semnul păcii a devenit unul dintre cele mai cunoscute din lume.
În ciuda aşteptărilor mari, numărătoarea s-a oprit la 800 de participanţi - insuficient pentru a bate recordul mondial, stabilit acum doi ani, în Anglia. Atunci, 15 mii de oameni au format cel mai mare semn al păcii din istorie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰