Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Locuitorii unui oraş din Gorj, puşi să plătească retroactiv taxa de salubritate din ultimii şapte ani

În plin război al gunoaielor, unii români sunt puşi să plătească retroactiv pentru ridicarea deşeurilor din ultimii şapte ani. În Gorj, oamenii au fost deja anunţaţi că trebuie să plătească o diferenţă la taxa de salubritate din 2014 până în prezent.

de Alin Stan

la 31.07.2021 , 11:12

  • Oamenii sunt pregătiţi să-şi caute dreptatea în instanţă.

Vorbim despre sute de lei de fiecare familie, bani pe care oamenii trebuie să-i plătească, deşi Primăria i-a cerut într-un mod absolut ilegal localnicilor. Practic, în urmă cu mai mulţi ani, Consiliul Local a subvenţionat serviciul de salubrizare, iar o parte din cheltuieli a fost asigurată din bugetul local.

În urma unui control al Curţii de Conturi, s-a stabilit că subvenţionarea serviciului de salubrizare s-a făcut în mod ilegal, iar acum banii trebuie recuperaţi. Cei care trebuie să dea aceşti bani sunt consilierii locali, însă angajaţii din Primărie au trimis, deja, somaţii către localnici.

Taxa de salubritate ajunge şi la 260 de lei pe an

Vezi și

Oamenii sunt extrem de revoltaţi şi spune că se vor merge în instanţă. Este de menţionat că nu primarul a semnat decizia, ci doi angajaţi din cadrul instituţiei.

Dăm ca exemplu şi o discuţie avută cu cineva care locuieşte în străinătate, însă vine în România şase săptămâni pe an şi este obligat să plătească 260 de lei pe an pentru serviciul de salubrizare.

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Locuitorii unui oraş din Gorj, puşi să plătească retroactiv taxa de salubritate din ultimii şapte ani