Observator » Ştiri sociale » ATENŢIE! Masa în maşină e o invitaţie la spital

ATENŢIE! Masa în maşină e o invitaţie la spital

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.07.2014, 19:42 | Modificat la 02.07.2014, 19:57

Studiile arată că e ca şi cum ai mânca într-o toaletă publică, dar de nouă ori mai murdară. Mai ales acum, când temperaturile au început să crească

Studiile arată că e ca şi cum ai mânca într-o toaletă publică, dar de nouă ori mai murdară. Mai ales acum, când temperaturile au început să crească

În Capitală, circulă zilnic în jur de un milion de autoturisme. Pentru mulţi, maşina ţine loc de birou şi chiar de sală de mese. O gustare pe care mulţi şoferi ar putea să o regrete mai târziu, pentru că e cel mai scurt drum către o toxiinfecţie alimentară.

Motivul e simplu. Când vine vorba de bacterii, maşina e de nouă ori mai murdară decât o toaletă publică. Specialiştii spun că pe colacul closetului sălăşuiesc, în mod normal, în jur de 40 de bacterii, pe centimetrul pătrat. Pe volan, însă, găsim nu mai puţin de 350.

Articolul continuă după reclamă

Cel mai periculos e să lăsăm alimentele în maşină. Chiar dacă nu stau la soare, mediul cald şi umed din interiorul autoturismului favorizează înmulţirea unor bacterii precum bacilul cereus, direct răspunzător de apariţia toxiinfecţiilor alimentare.

Medicii spun că cel mai bine este să mâncaţi într-un loc curat, la masă. Iar dacă trebuie neapărat să mâncaţi în maşină, evitaţi alimentele cu sos.