Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medicina ține pasul cu tehnologia

Medicina viitorului face viaţa pacienţilor mai uşoară. De la mâna bionică, pe care o comandăm cu telefonul mobil sau creierul, până la pancreasul artificial, care scuteşte diabeticii de corvoada injecţiilor cu insulină

de Redactia Observator

la 22.11.2014 , 19:56

Medicina viitorului face viaţa pacienţilor mai uşoară. De la mâna bionică, pe care o comandăm cu telefonul mobil sau creierul, până la pancreasul artificial, care scuteşte diabeticii de corvoada injecţiilor cu insulină.

Câteva dintre inovaţiile oamenilor de ştiinţă britanici au ajuns, deocamdată în expoziţie, şi în România. Şi cum inovaţia începe chiar cu telefonul mobil, reporterii Observator au testat tehnologia care îl face rezistent la apă. 

Tehnica avansează cu o viteza gândului, iar medicina ţine ritmul. În fiecare an, cei care fac cercetare medicală vin şi arată că omul poate fi reparat ca o maşină. Spre exemplu, pacienţii cu diabet ar putea scăpa de injecţiile zilnice cu insulină, cu ajutorul unui minuscul. pancreas artificial.

Vezi și

Aparatul este încă în teste. În câţiva ani, însă, ar putea îmbunătăţi vieţile milioanelor de diabetici. O altă invenţie face deja minuni pentru pacienţii care au pierdut un braţ. Patrik a primit anul trecut mâna bionică. Trăise 16 ani fără degete şi fără o mână, după complicaţiile unei meningite din copilărie.

Mâna bionică poate fi controlată cu ajutorul unei aplicaţii pe telefon. Creatorii ei vor să-i facă şi un înveliş din silicon, asemănător pielii. Şi preţul este, însă, pe măsură: 60 de mii de lire sterline. 

Copiii români sunt salvatorii omenirii. Se pregătesc să trăiască pe Lună, pe Marte sau pur şi simplu să plutească în spaţiu. Au inventat aşezări umane unde nu le va lipsi nimic. Dar până atunci, alţi elevi au inventat aparate care să salveze România. Deocamdată sunt doar expluse, la salonul Naţional de inventică. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Medicina ține pasul cu tehnologia