Homeopatul din Constanţa care a violat trei copile de 7, 11 şi 13 ani, paciente, a fost condamnat DEFINITIV. Va sta mai mult de 11 ani în închisoare
11 ani şi patru luni. Atât va sta după gratii un medic din Constanţa care a violat trei fetiţe, de 7, 11 şi 13 ani.
11 ani şi patru luni. Atât va sta după gratii un medic din Constanţa care a violat trei fetiţe, de 7, 11 şi 13 ani. Decizia este definitivă şi mult mai dură decât cea primită de bărbat într-o primă instanţă.
Medicul homeopat Victor Emanuel Bot, o figură cunoscută în Constanţa, primise, în primă instanţă, patru ani şi două luni de închisoare pentru act sexual cu un minor si corupere sexuala.
Revoltaţi de decizia magistraţilor, procurorii şi una din victime au făcut apel. La al doilea proces, fapta a fost schimbată în viol, iar judecătorii Curţii de Apel Constanţa l-au condamnat pe bărbat la 11 ani şi patru luni de temniţă.
Victimele sale aveau 7, 11 si 13 ani şi erau paciente la cabinetul său de reflexo-terapie. În timpul şedinţelor, bărbatul se dezbrăca în faţa copilelor şi întreţinea raporturi sexuale cu acestea, sub pretextul că asta face parte din tratament.
Şocant este că, în tot acest timp, părinţii fetelor aşteptau afară terminarea terapiei. Totul a ieşit la iveală după ce una din victime i-a povestit mamei ce-i făcea medicul, iar femeia a alertat poliţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰