Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Meme Stoica scapă de inchisoare!

Este singurul greu din fotbalul românesc, inculpat în dosarul transferurilor, dar care profită de noul cod penal. Toate acuzaţiile i s-au prescris. Ceilalţi şapte aşteaptă cu emoţie verdictul judecătorilor, pentru că pot ajunge după gratii.

de Redactia Observator

la 10.02.2014 , 19:59

 Epopeea transferurilor, începută acum 7 ani, a ajuns la final. Procurorii cer acum peste 30 de ani de închisoare. Mai puţin de jumătate din cât au vrut pentru milionarii din fotbal.

George Copos a intrat în sala de judecată cu zâmbetul pe buze. Şi a râs şi în faţa completului, atunci când preşedinta l-a întrebat dacă ar da cu mătura pe stradă, gratis, în folosul comunităţii.

Cu da au răspuns toţi milionarii fotbalului. Şi toţi s-au declarat nevinovaţi. Ar mai fi vrut o amânare, pentru mediere şi împăcare. Apoi, avocaţii apărării au cerut pedepse din noul cod şi prescripţie din vechil cod.

Vezi și

După 7 ani de judecată, 66 de termene, 2.000 de file şi pedepse de 80 de ani de închisoare cerute de procurori, dosarul-maraton al fotbalului românesc a ajuns la ultimul episod. Iar noul cod penal a fost cu noroc doar pentru Meme Stoica.

La Meme, toate s-au prescris. La ceilalţi, au mai rămas evaziunea şi spălarea de bani. Procurorii vor aceleaşi pedepse date de Curtea de Apel în 2012.

8 ani de închisoare cu executare pentru Giovani Becali, 7 ani pentru fratele lui, Victor, şi tot 7 pentru Borcea, 5 ani pentru Copos şi câte 3 ani cu suspendare pentru Pădureanu şi Neţoiu. La fel şi pentru Gică Popescu. Pentru fostul internaţional, cursa la preşedinţia Federaţia Române de fotbal s-ar încheia, la o eventuală condamnare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Meme Stoica scapă de inchisoare!