Video Miki a revenit în lumina reflectoarelor cu un nou look și o nouă trupă
Cu siguranţă vă amintiţi de Miki ex K-pital. A făcut senzație pe piața muzicală din România pe vremea când cânta în această trupă. Frumoasă si talentată, Miki a cucerit admiratori şi topuri.
Apoi brusc a ieşit din lumina reflectoarelor, căci spunea că nu se mai regăsea, dar asta nu înseamnă că a renunţat la muzică. Are şi o nouă formaţie, dar noi vrem să vă aducem puţină nostalgie. Aşa că o vedem pe Miki cea de la începutul anilor 2000 şi revenim în direct cu artista, aşa cum este astăzi.
"Îmi este dor la modul că eram mai tineri, era frumos, era o efervescență. Melodiile acelea or să rămână, după părerea mea, meldoii foarte frumoase și chiar mi-a prins bine că m-am lansat în acea perioadă, atunci a fost trenul meu. Cel care m-a dus la Raton a fost Leo Iorga. M-am oprit la un moment dat. Așa am zis eu că trebuie să iau o pauză. Nu îmi găseam locul. A fost o perioadă. M-am retras, nu am mai apărut la TV, dar nu am renunțat la muzică.
A fost nasol anul acesta, erau concerte la foc continuu. Nu aveam timp. Dumnezeu ne-a dat o palmă și ne-a făcut să ne gândim ce facem noi cu viața noastră. De anul trecut din octombrie am început să fac voluntariat, duc mâncare celor care au nevoie. Asta cu voluntariatul, având mult timp, am zis să fac ceva cu timpul meu. Am zis să îl împart cu oamenii care au nevoie", a declarat Miki la Observator 12.
Mai multe detalii în video de mai sus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰