Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului poartă turiştii într-o călătorie în timp. Cât costă şi cât durează traseul

Valea Hârtibaciului, una dintre cele mai frumoase şi pitoreşti zone din judeţul Sibiu, poate fi explorată din nou în această primavară de la bordul mocăniţei. Trenul cu aburi îi poartă pe iubitorii de natură printre dealurile Transilvaniei şi îi invită să descopere tainele ţinuturilor.

de Redactia Observator

la 22.04.2021 , 16:47

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

În fiecare an, când vremea permite, Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului poartă turiştii într-o călătorie în timp. Nu puţini sunt cei care au fost fermecaţi de locomotiva cu aburi de-a lungul vremii.

Diana Niţă, motivă: La primul eveniment am fost foarte fascinată de locomotivele cu aburi, mi-au plăcut foarte mult şi am început să merg la mecanici să îi rog să mă lase şi pe mine să conduc sau să îmi explie ce se întâmplă acolo şi cu timpul am învăţat eu să conduc trenuri.

Mocăniţa circulă pe traseul Cornăţel - Hosman pe o distanţă de 14 kilometri, iar cei care vor să se bucure de o experienţă completă pot opta şi pentru un tur ghidat în satul Hosman.

Vezi și

Ghid turistic: Bisericile fortificate sunt cele mai cunoscut tip de monumente de arhitectură din Transilvania şi au specificul că acolo se retrăgea populaţia săsească.

Pe acelaşi subiect

Timp de 4 ore şi jumătate turiştii au ocazia să descopere frumuseţile locului: Moara Veche sau Biserica Fortificată, dar şi povestea celor câţiva localnici rămaşi în zonă. Şi pentru ca totul să fie perfect, turul se încheie cu un picnic pe deal.

Bărbat: E extraordinar că se întâmplă asemenea lucruri, ţinând cont că s-au cam pierdut în negura timpului.

Femeie: Eu personal nu am mai ajuns să merg cu mocăniţa niciunde fiind din Timişoara. Deci chiar mi-a părut foarte bine să avem acum ocazia să venim cu mocăniţa. Şi da, bineînţeles că prânzul întregeşte toată experienţa, fiind autentic.

Băiat: Mi-a plăcut în biserică orga, sau muzica pe care a făcut-o orga... şi mâncarea.

Fetiţă: Partea mea preferată a fost când am mers cu trenul. Arăta aşa veche şi mi-a plăcut.

Mihai Blotor, organizator: Azi am avut undeva la 80 de oameni în vagoane, continuăm la fel şi în weekend-urile următoare. Avem şi un vagon nou, elveţian. În curând o să punem în garnitură şi un vagon pentru biciclete, ca să încurajăm şi transportul velo pe Valea Hârtimbaciului.

O plimbare cu Mocăniţa costă 25 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii, iar un tur ghidat cu picnic costă 150 de lei de persoană.    

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului poartă turiştii într-o călătorie în timp. Cât costă şi cât durează traseul