Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Murăturile, mai scumpe ca niciodată. O cămară cu de toate vă poate costa chiar sute de lei

Indiferent că plouă sau e soare, e vremea murăturilor. Pentru o cămară plină cu murături aromate pentru iarnă nu necesită doar pricepere şi o reţetă tradiţională, ci şi câteva sute de lei. Asta în cazul în care nu umblaţi la borcane de la primul fulg de nea.

de Redactia Observator

la 30.09.2018 , 21:01

Indiferent că plouă sau e soare, e vremea murăturilor. Pentru o cămară plină cu murături aromate pentru iarnă nu necesită doar pricepere şi o reţetă tradiţională, ci şi câteva sute de lei. Asta în cazul în care nu umblaţi la borcane de la primul fulg de nea.

Luna octombrie bate la uşă, iar gospodinele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirea murăturilor pentru iarnă. În pieţele pline, câte tarabe - atâtea reţete.

Fiecare preparat are secretul lui, spun comercianţii. Pepenaşii trebuie aleşi cu atenţie.

Vezi și

Indiferent ce aleg să pună la murat, românii plătesc anul acesta mai mult ca niciodată. De exemplu, gogoşarii se vând chiar şi cu 8 lei pe kilogram, păstârnacul cu 10, iar hreanul ajunge până la 15 lei. 

Aşa se face că o familie care vrea să-şi umple cămara cu câte 10 kilograme de castraveţi, gogoşari şi gogonele, peste care mai adaugă şi conopidă sau pepenaşi, scoate din buzunar în jur de 200 de lei. Pentru a avea şi un butoi cu 30 de kilograme de varză, se mai adaugă 60 de lei.

Dar calculul nu este complet, pentru că nici savoarea muraturilor nu este desăvârşită fără sare, oţet, usturoi, păstârnac, morcov sau puţină ţelină. Încă 50 de lei. Cunoscătorii nu uită că trebuie să adauge şi câteva plante aromatice. 

Peste toate acestea se adaugă şi timpul petrecut în bucătărie. Aşa că mulţi aleg să cumpere murăturile de-a gata.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Murăturile, mai scumpe ca niciodată. O cămară cu de toate vă poate costa chiar sute de lei