În România, doar 1,7% din populaţie donează sânge. În Austria, 66%
În mijlocul minivacanţei bugetarilor, unii români şi-au rezervat timp ca să-şi ajute semenii. Câteva sute au mers, astăzi, la Centrul de Transfuzii Sanguine, pentru a dona roşu. Deşi sunt şi ei bugetari, medicii centrului n-au cum să stea acasă. Închiderea activităţii timp de patru zile ar fi însemnat o criză de sânge în spitale.
În mijlocul minivacanţei bugetarilor, unii români şi-au rezervat timp ca să-şi ajute semenii. Câteva sute au mers, astăzi, la Centrul de Transfuzii Sanguine, pentru a dona roşu. Deşi sunt şi ei bugetari, medicii centrului n-au cum să stea acasă. Închiderea activităţii timp de patru zile ar fi însemnat o criză de sânge în spitale.
Sebastian este la prima lui donare. S-a numărat printre cele câteva sute de donatori care au venit încă de dimineaţă la Centrul de Transfuzii de Sânge din Bucureşti, ca să-şi ajute semenii.
-18 ani şi este prima oară când fac lucrul acesta şi am fost îndrumat de mama.
Conştientă de importanţa donării, mama lui Sebastian şi-a însoţit fiul la centru. Au donat roşu împreună.
-Am profitat eu, pentru că a fost liber, acum şi am vrut să facem pasul împreună. Am cam uitat să ne gândim la ceilalţi. Suntem egoişti şi n-aş vrea ca băiatul meu să fie aşa.
Încărcaţi de emoţii, mama şi fiul au aşteptat să doneze roşu celor care au nevoie. Doar spitalele bucureştene cer, în fiecare zi, până la 1000 de pungi cu produse din sânge.
-Le oferim în jur de 500, 600. Practic, nu oferim, în totalitate, spitalelor atât cât ne cer, dar de aceea sunt şi probleme în spitale, iar operaţiile care pot să fie programate, de regulă se programează şi pacienţii aşteaptă.
În Romania, doar 1,7% din populaţie donează sânge, faţă de 66% în Austria sau 52% în Franţa. Avem doar 10 mii de oameni care donează regulat.
-Iniţial am început pentru prietena mea şi, ulterior, am zis că este bine şi pentru mine şi pentru cei care au nevoie.
Numărul românilor care donează sânge creşte doar atunci când apar campanii de mediatizare sau când o rudă sau un prieten are nevoie de ajutor. La Centrul de Transfuzii Bucureşti donează, lunar, aproximativ 5.000 de oameni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰