Antena Meniu Search
x

Nae Lăzărescu s-a întors acasă, la teatru

A fost ultima repetiţie înainte de spectacolul final! Nae Lăzărescu a poposit pe scena Teatrului Constantin Tănase, unde sute de prieteni şi-au luat rămas-bun de la el.

Vezi și

Nu cu lacrimi, ci cu zâmbete şi poante, aşa cum şi-ar fi dorit maestrul comediei.

De undeva, de sus, Nae Lăzărescu zâmbeşte hâtru şi ia moartea peste picior. Iar celor care îl plâng pe pământ, le spune simplu să râdă.

Ca de o ultimă poantă a destinului.

De pe catafalc, s-ar fi sculat şi zice "Hai bă, gata, am glumit, hai să vă povestesc ceva, cum m-am întâlnit cu Dumnezeu şi acum am venit să ne distrăm, să o luăm de la capăt", spune Vasile Muraru, cel care i-a fost prieten o viață.

Dar Dumnezeu nu-l mai lasă să plece de la marea întâlnire.

A plecat să joace un rol mai departe, spune CRBL.

Aţi venit astăzi la ultimul spectacol al lui Nae Lăzărescu. Cel care a fost, este şi va fi în sufletele noastre, adaugă Vasile Muraru.

Ultimul rol pe pământ şi-l joacă tot pe scenă. Sicriul său este depus la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Acelaşi Tănase pe care Nae Lăzărescu îl conducea pe ultimul drum în urmă cu 68 de ani. Atunci era doar un copil şi moartea i s-a părut un spectacol. Iar spectatorii trebuie să fie veseli.

Nae Lăzărescu n-a suportat suferinţa altora. Pe a sa a dus-o în tăcere. Şi-a ascuns boala, ca să nu întristeze pe nimeni.

Şi a zâmbit. chiar şi când gândul morţii i-a strâns sufletul.

Nu poţi să fii actor mare dacă nu eşti un om mare înăuntrul tău, spune Cristina Stamate.

Pe ultimul drum, Nae Lăzărescu nu aşteaptă lacrimi, ci tot zâmbete. Va fi înmormântat mâine, la Focşani. Cu aplauze şi onoruri militare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » Nae Lăzărescu s-a întors acasă, la teatru