Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi focare ale bolii limbii albastre! Sunt afectate animalele din Constanţa

Focare ale bolii limbii albastre au fost confirmate, luni, în două localităţi din judeţul Constanţa. Au fost depistate 20 animale infectate cu acest virus

de Redactia Observator

la 08.09.2014 , 22:40

Focare ale bolii limbii albastre au fost confirmate, luni, în două localităţi din judeţul Constanţa. Au fost depistate 20 animale infectate cu acest virus

Centrul Local de Combatere a Bolilor a decis trimiterea de adrese către primăriile Lipniţa şi Băneasa, pentru ca acestea să îi informeze pe localnici şi să instaleze panouri de avertizare în toate satele din cele două comune.

“De asemenea, trebuie informaţi proprietarii de animale asupra despăgubirilor care li se cuvin pentru animalele tăiate sau afectate de această boală pentru stingerea rapidă a focarelor şi trebuie luate măsurile necesare pentru asigurarea transportului la unitatea specializată autorizată sanitar - veterinar, cu care primăriile au semnat contracte, pentru neutralizarea cadavrelor de animale provenite din gospodăriile populaţiei. Totodată, pentru stingerea focarelor de boală primarii celor două localităţi menţionate pot solicita sprijinul necesar privind asigurarea la nivelul localităţii a unor reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, în calitate de instituţii membre ale Centrului Local de Combatere a Bolilor la animale”, spun reprezentanţii Prefecturii Constanţa, conform Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit celui mai recent bilanţ transmis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), aproximativ 350 de animale au fost afectate de boala limbii albastre în 63 de comune din 12 judeţe. Cele mai multe cazuri au fost semnalate în Buzău, Olt, Prahova, Vâlcea, Bacău şi Gorj.

Această boală este produsă de un virus, afectează rumegătoarele şi se transmite doar prin înţepătura unor insecte hematofage, nu prin contact direct între animale. Boala nu se transmite la om, prin contactul direct cu animalul bolnav, şi nici laptele sau carnea provenite de la animalele bolnave nu constituie un pericol pentru sănătatea omului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Noi focare ale bolii limbii albastre! Sunt afectate animalele din Constanţa