Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Notar din Timişoara, bătut de mai mulţi indivizi chiar în cabinetul său. De furia oamenilor nu a scăpat nici secretara

Un notar din Timişoara a fost bătut de mai mulţi indivizi chiar în biroul său. Totul a pornit de la un conflict spontan. Oamenii erau nemulţumiţi de clauzele unui contract, aşa că au devenit violenţi cu bărbatul de 46 de ani.

de Monica Palade

la 18.01.2021 , 15:07

De furia lor, nu a scăpat nici secretara. Notarul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Până la sosirea oamenilor legii, idivizii s-au făcut nevăzuţi.

Au tăbărât pe el

Vezi și

„M-am trezit cu ei în birou. Erau vreo cinci sau șase. Erau nemulțumiți de onorariile de la niște promisiuni de vânzare-cumpărare. Au început să mă lovească, să mă amenințe că mă omoară, iar apoi unul dintre ei m-a lovit din spate, iar altul din față, de mai multe ori. Au spart tot biroul. Cel care m-a lovit cel mai mult a luat și ștampila, iar unul dintre ei a dus-o înapoi”, a declarat pentru pressalert.ro, notarul Viorel Panduru.

Polițiștii continuă cercetările şi verificările în vederea identificării și depistarii celor ce se fac vinovați de cele întâmplate.

Imagini şi informaţii obţinute cu ajutorul corespondentului Observator în Timişoara, Iulia Pop.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Notar din Timişoara, bătut de mai mulţi indivizi chiar în cabinetul său. De furia oamenilor nu a scăpat nici secretara