Antena Meniu Search
x

Nouă poliţişti din Timiş, "ridicaţi" pentru luare de mită chiar în timp ce participau la un seminar pe tema anticorupţiei. România, în Top 5 în UE la corupţie

Când vine vorba despre corupţie, România ocupă un loc fruntaş între statele UE. De altfel, nivelul corupţiei din sectoarele guvernamental şi sanitar a crescut alarmant în ultima vreme. Ultimul exemplu din Timiş - în urmă cu câteva zile, nouă poliţişti ai serviciului de înmatriculări din Timişoara au fost arestaţi pentru luare de mită.

Iulia Pop
de Iulia Pop

la 17.06.2021, 08:29

Vezi și

Luare de mită în formă continuată - aceasta este principala acuzaţie care le este adusă celor 9 agenţi de la Serviciul de Înmatriculări Timiş. Ei au fost ridicaţi de către DGA chiar în timp ce participau la un seminar pe teme de anticorupţie. Activitatea Serviciului de Înmatriculări a fost paralizată în ultimele două zile. Abia de ieri se preiau documente pentru eliberarea numerelor provizorii, în timp ce ghişeele de înmatriculări definitive sunt în continuare închise.

România, în Top 5 în UE la capitolul corupţie

Cu astfel de exemple pare că a reuşit România să se claseze în top 5 state din Uniunea Europeană la capitolul corupţie. Se înregistrează o creştere a corupţiei în sectorul de stat potrivit un sondaj realizat de Transparency International la care au participat 40.000 de oameni din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene. Potrivit datelor, 3 din 10 oameni au recunoscut că, la un moment dat, s-au folosit de o legătură personală pentru a avea acces la servicii de sănătate, educaţie sau la servicii publice. Dacă este să ne raportăm la populaţia din spaţiul comunitar 3 din 10 oameni înseamnă 106 milioane de cetăţeni.

Corupţia a crescut în ultimele 12 luni spun răspicat locuitorii din Cipru, spre exemplu, în proporţiede 65%. Sunt urmaţi de cei din Slovenia (51%), Bulgaria (48%) şi România (45%). Şi asistenţa medicală reprezintă un focar de corupţie: corupţia în acest sector este mai ridicată în România şi în Bulgaria.  În tot acest timp, în mod surprinzător, încrederea în poliţie şi în instanţele de judecată este în continuare mai mare de 60%.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Nouă poliţişti din Timiş, "ridicaţi" pentru luare de mită chiar în timp ce participau la un seminar pe tema anticorupţiei. România, în Top 5 în UE la corupţie