Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noutăţile prezentate la expoziţia Gastropan

Specialişti din mai multe domenii s-au adunat la Braşov în cadrul expoziţiei Gastropan. Noutăţile de anul acesta au fost digitalizarea şi robotizarea, care ar trebui să facă munca celor din HoReCa mult mai uşoară. Şi nu numai. Roboţi care iau şi duc comanda clientului sau plite care economisesc energia electrică sunt doar câteva dintre inovaţiile care au atras atenţia vizitatorilor.

de Redactia Observator

la 23.03.2023 , 13:35

Echipamente, soluţii moderne şi tehnologie care fac viaţa mai uşoară. Asta au putut vedea vizitatorii. Pandemia a afectat cel mai mult industria HoReCa. Astfel că specialiştii au încercat să găsească modalităţi de a se diferenţia unii de ceilalţi. Iar aspectul contează întotdeauna. Mai ales în hoteluri cu pretenţii. 

Iar în condiţiile în care preţurile la energie au tot crescut, iar facturile sunt tot mai greu de suportat, plitele cu inducţie pot fi o soluţie. 

La eveniment au participat 97 de furnizori din ţară şi străinătate. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Noutăţile prezentate la expoziţia Gastropan