O femeie a fost bătută pentru că nu a vrut să cumpere un câine
O femeie a fost bătută cu pumnii şi picioarele în plină stradă pentru că nu a vrut să cumpere un câine pe care-l văzuse pe un site de anununţuri
O femeie a fost bătută cu pumnii şi picioarele în plină stradă pentru că nu a vrut să cumpere un câine pe care-l văzuse pe un site de anununţuri
A văzut un patruped pe site de anunţuri şi a mers de la Bucureşti până la Piteşti să-l cumpere. Femeia era hotărâtă să cumpere puiul de caniş. Înainte însă a vrut să verifice dacă este sănătos şi l-a dus la un medic veterinar. Acolo şi-a dat seama că patrupedul nu corespunde anunţului şi a refuzat să-l mai cumpere.
Femeia a strigat după ajutor, dar nimeni nu a intervenit, cu toate că a fost bătută în centrul oraşului. A reuşit singură să sune la 112 şi un echipaj de poliţie şi unul de la Ambulanţă au salvat-o.
Femeia spune că ar fi fost ameninţată chiar în faţa agenţilor de poliţie, iar aceştia şi-ar fi văzut de treabă mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
De la secţie, aceasta a ajuns apoi la spital. La adresa la care ar locui presupusa agresoare, nimeni n-a vrut să stea de vorbă cu jurnaliştii.
Până acum nici poliţiştii n-au răspuns acuzaţiilor femeii bătute. Aceasta a depus însă o plângere împotriva celei care ar fi lovit-o.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰