Video Scene bizare la moaştele Sfintei Parascheva. Femeie, dusă de pompieri şi jandarmi la raclă după ce a început să urle din răsputeri
În ultima zi a pelerinajului de la Sfânta Parascheva, o femeie care stătea la coadă pentru a săruta racla a început să ţipe cât o ţin plămânii.
În imaginile filmate de un martor se vede cum femeia este extrem de agitată şi ţipă cât de tare poate, spre mirarea oamenilor din jur. La un moment dat, jandarmii şi echipajele SMURD vin la ea şi o iau pe sus, pentru a o duce la raclă.
Brusc, în momentul în care atinge racla, ţipetele încep să se domolească, însă la plecare femeia izbucneşte din nou. Unele persoane care au văzut înregistrarea susţin că este un miracol şi că doar moaştele Sfintei Parascheva o pot linişti, în timp ce altele au glumit că a vrut doar să scape mai repede de coadă.
Peste 80.000 de credincioşi în ultima zi de pelerinaj la Sfânta Parascheva
Peste 80 de mii de oameni au venit din toate colţurile ţării la Iaşi, în ultima zi a tradiţionalului pelerinaj. Coada s-a întins chiar şi pe 4 kilometri la orele prânzului. La slujbă a ajuns şi senatoarea Diana Şoşoacă. A trecut în viteză pe lângă rândul de pelerini şi s-a instalat în faţă fără mască.
În alţi ani, pelerinii stăteau în frig la coadă chiar şi o zi. Pandemia a schimbat însă regulile locului, iar pelerinajul a fost prelungit la 7 zile, faţă de 3-4 zile în alţi ani, pentru a evita aglomeraţia. Rugile credincioşilor s-au îndreptat către cea despre care se spune că vindecă boli şi tămăduieşte suflete.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰