Antena Meniu Search
x

Cel mai mare om de zăpadă din Europa de Est este la Harghita! Uriaşul a fost ridicat de nişte liceeni

Nişte liceeni au reuşit să-şi scoată satul din anonimat printr-un simplu proiect, bazat pe zăpadă! Mai precis, tinerii au ridicat cel mai mare om de zăpadă.

Vezi și

Nişte liceeni au reuşit să-şi scoată satul din anonimat printr-un simplu proiect, bazat pe zăpadă! Mai precis, tinerii au ridicat cel mai mare om de zăpadă din Europa de Est.

Tinerii din satul Bancu nu sunt la prima tentativă de a construi un om de zăpadă gigantic. Au încercat şi anul trecut, dar omul lor nu a depăşit 6 metri. Aşa că anul acesta şi-au propus să facă o construcţie de zăpadă mult mai impresionantă. 

Liceenii au avut nevoie de 10 zile şi peste 40 de tone de zăpadă ca să-şi ducă proiectul la bun-sfârşit. Au lucrat zilnic, după ore, iar în weekend - de dimineaţă şi până la lăsarea întunericului. 

Nici restul localnicilor nu au stat degeaba. Le-au oferit nu doar materie primă, ci şi ceai cald şi gogoşi. Mai ales că, după terminarea omului de zăpadă, acesta a devenit obiectiv turistic.

Fruntaş în Cartea Recordurilor, însă, este un om de zăpadă ridicat în Statele Unite ale Americii, care măsoară puţin peste 37 de metri şi la care oamenii au muncit o lună.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Cel mai mare om de zăpadă din Europa de Est este la Harghita! Uriaşul a fost ridicat de nişte liceeni