Ce se întâmplă cu copiii familiilor în care ambii părinți sunt găsiți pozitiv cu covid-19
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții a comunicat procedurile de siguranță pentru familiile afectate de infecția cu coronavirus, care nu își mai pot îngriji copiii.
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții a comunicat procedurile de siguranță pentru familiile afectate de infecția cu coronavirus, care nu își mai pot îngriji copiii.
Autoritățile precizează că există deja o astfel de situație, în Județul Teleorman.
Astfel, dacă ambii părinți sunt depistați ca fiind infectați cu noul coronavirus, la solicitarea familiei, dacă nu au alte rude sau prieteni în măsură să își poată asuma îngrijirea acestora, copii vor intra în grija personalului din cadrul DGASPC, într-o locuință temporară de urgență pentru copii (LTU), special amenajată din timp pentru aceste situații, până la revenirea părinților din spital.
"ANDPDCA a comunicat în urmă cu câteva zile în legătură cu procedurile de siguranță pentru familiile afectate de infecția cu coronavirus, care nu își mai pot îngriji copiii. Astăzi, 28 martie 2020, avem o primă astfel de situație, în Județul Teleorman. Este vorba de o familie, întoarsă recent din Italia. Părinții și doi dintre copii au fost confirmați pozitiv la testarea pentru COVID-19 și sunt acum spitalizați, ceilalți doi copii sunt neinfectați, conform testelor realizate de DSP. La solicitarea familiei, care nu are alte rude sau prieteni în măsură să își poată asuma îngrijirea celor doi copii sănătoși până la revenirea din spital, colegii din cadrul DGASPC Teleorman au preluat această sarcină. Cei doi copii vor intra în grija personalului, într-o locuință temporară de urgență pentru copii (LTU), special amenajată din timp pentru aceste situații. Este doar primul caz, dar ne așteptăm să mai apară și altele. Apreciem mobilizarea colegilor din DGASPC pentru a răspunde acestor tipuri de situații speciale conform măsurilor stabilite. Avem nevoie de sprijinul DSP și al Consiliilor Județene pentru eforturile Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din țară, în găsirea celor mai bune soluții pentru copiii și pentru persoanele aflate în dificultate în această perioadă", informează autoritățile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰