Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Paşii de urmat pentru înscrierea în registrul 113, numărul de urgenţă pentru persoanele cu deficiențe de auz și de vorbire

Bine intenționat, dar greu de accesat. Este serviciul de SMS 113, prin care persoanele cu deficiențe de auz și de vorbire pot cere ajutor. Procedura greoaie prin care trebuie să se înscrie în registru îi sperie și îi îndepărtează pe oameni de ajutorul care poate face diferenta intre viata si moarte. 

de Redactia Observator

la 15.02.2022 , 21:01

Lansat în urmă cu 7 ani, serviciul de SMS 113 a fost folosit de doar câteva sute de români cu deficiențe de vorbire și de auz. Nu pentru că nu ar fi avut nevoie, ci pentru că procedura greoaie i-a făcut pe mulți să își piardă încrederea în eficiența sistemului pus la dispoziție de autorități. Florica este interpret mimico-gestual. A fost nevoită să învețe limbajul semnelor pentru că doar așa putea comunica cu părinții ei, ambii surdomuți.

Florica Iuhas, interpret mimico-gestual: Nimănui nu îi place să accepte ideea că îi va fi rău și va trebui să apeleze la 113. Eu cred pur și simplu că acest 113 ar trebui să funcționeze identic cu 112. 

Întotdeauna o persoană surdă are nevoie să îi fie alături o persoane auzitoare.

Vezi și

Cum funcionează numărul de urgenţă 113

Pe acelaşi subiect

Persoanele care nu aud sau nu vorbesc, pot cere ajutor în caz de urgență în scris. Înregistrați în prealabil într-o bază specială de date a STS, pot apela 112, urmând să fie redirecționați automat către serviciul de mesagerie conectat la numărul unic de urgență. Din aproape 30.000 de români, doar 8% s-au înregistrat online. Dar dispecerii se lovesc de o altă barieră.

Florica Iuhas, interpret mimico-gestual: Nu toți surzii din România au fost școlarizați.

Am interpretat în cazuri în care mulți dintre surzi erau analfabeți.

Autoritățile recunosc problema și caută soluții, prin crearea unei aplicații noi, care să permită atât o localizare mai precisă a apelantului, dar și o comunicare mai eficientă.

Cătălin Chirca, Serviciul de Telecomunicații Speciale: Această aplicație va oferi posibilitatea de a selecta tipul de eveniment printr-o apăsare a unei pictograme...O altă funcționalitate va fi cea de apelare video, inclusiv prin includerea unui interpret mimico-gestual care să faciliteze comunicarea între persoana care are nevoie de ajutor și personalul 112.

Înscrierea în registrul persoanelor cu deficiențe de auz și de vorbire se face prin completarea unui formular online pe site-ul 112, în care sunt cerute datele personale pe care dispecerul le solicită, în mod normal, la telefon.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Paşii de urmat pentru înscrierea în registrul 113, numărul de urgenţă pentru persoanele cu deficiențe de auz și de vorbire